GERMANIA, zguduită de un imens scandal! O bancă sprijinită de stat, acuzată de EVAZIUNE FISCALĂ

O bancă susținută de statul german este acuzată de evaziune fiscală de peste 32 de miliarde de euro, iar implicați ar fi bancheri, brokeri şi avocaţi.

Din exterior, Germania are o economie puternică,  stabilă, însă au început să se facă vizibile punctele slabe din sistemul financiar, potrivit zf.ro

Situția a devenit critică mai ales pentru NordLB, o bancă sprijinită de statul german cu expunere la transportul naval. Clienţii lor sunt profund frustrați pentru că depozite au început să fie taxate băncile germane. În acest scandal uriaș de evaziune a 32 de miliarde de euro sunt implicaţi bancheri, brokeri şi avocaţi.

Banca germană NordLB a fost lovită din toate părțile, fiind din nou în pragul colapsului. În aceste condiții, a fost nevoită să abandoneze planurile de a vinde un portofoliu de credite pentru industria transportului naval de 1,3 miliarde de euro către fondul american de private equity KKR.

Negocierile au durat aproape un an. În luna aprilie, NordLB voia ca afacerea să se încheie până la sfârşitul lunii iunie. Surse Reuters declară că părţile nu au ajuns la un acord asupra valorii activelor.

Îngheţul din industria transportului naval a determinat ca agenţia americană de rating Moody’s să reducă mai multe dintre calificativele băncii. Nemţii se numără printre cei mai duri critici ai bailouturilor italiene. A fost luată în vizor HSH Nordbank, mai precis, cel mai mare creditor din lume pentru industria transportului pe mare. Comisia Europeană a cerut ca această bancă să fie privatizată până anul viitor.

„Noi nu putem înţelege această retrogradare”, declara un purtător de cuvânt al NordLB. Totuși, Guvernul Saxoniei Inferioare a punctat că nu există motive de îngrijorare.

Fostul director executiv al NordLB, Gunter Dunkel, era de părere că idealul era ca banca să devină „plictisitoare”. O senzaţie mult dorită și de politicieni.