Serviciile publice au fost ieri ca şi inexistente pentru câteva ore în principalele oraşe ale Germaniei, unde mii de angajaţi şi-au lăsat baltă lucrul în primării, aeroporturi, clinici, şcoli sau grădiniţe.
În multe oraşe au rămas în depouri toate autobuzele, tramvaiele şi garniturile de metrou. Berlinezii s-au înghesuit în metroul de suprafaţă (S-Bahn) ori au înfruntat cele cinci grade Celsius pe biciclete sau pe jos. Nici gunoaiele nu au mai fost strânse de pe străzi, în timp ce 18.500 de pasageri au fost nevoiţi să-şi schimbe programul după ce compania Lufthansa a anulat 300 de zboruri interne. În cazul curselor externe s-au înregistrat doar întârzieri. „Problema ne afectează şi pe noi. Experienţa ne-a arătat că, în zilele de grevă, intră mult mai puţini cumpărători în magazine“, a declarat directorul de comunicare al Paronatului de retail, Hubertus Pellengahr.
Greva a adus însă şi zâmbete pe feţele unora: „Azi nu mergem la şcoală, aşa că putem să ne jucăm toată ziua“, a spus Frank, un puşti de 12 ani din Berlin, care crede că ceea ce se întâmplă acum este un lucru bun: înseamnă mai mult timp liber şi „aduce mai mulţi bani pentru tati“. Pentru cei 1,3 milioane de angajaţi ai statului, reprezentanţii sindicatelor vor să obţină majorări salariale de circa 8%, care să reprezinte cel puţin 200 de euro pe lună. Angajatorii susţin că nu-şi vor putea permite să acorde aceste beneficii şi oferă, în schimb, majorări de cinci procente în doi ani. Astăzi începe la Potsdam ultima rundă de negocieri. În cazul în care nu se va ajunge la nicio înţelegere, sindicaliştii sunt decişi să prelungească greva.