Guvernul german vrea să înscrie Algeria, Tunisia și Marocul în rândul „țărilor sigure”, ceea ce înseamnă expulzarea automată a cetățenilor lor.
Guvernul de la Berlin vrea să înscrie cele trei țări din Maghreb, împreună cu Georgia, în rândul țărilor considerate „sigure”, ceea ce înseamnă că nici o solicitare de azil nu se justifică. Același statut îl au de exemplu și țările balcanice ne-membre ale UE.
În consecință, serviciile de imigrație germane vor putea să respingă automat toate solicitările de azil ale cetățenilor din aceste țări, fără a fi nevoie nici măcar să-și motiveze refuzul.
Ministrul de Interne german Horst Seehofer speră ca această măsură să aibă un „efect de semnal” și să ducă la o „reducere drastică” a solicitărilor de azil.
Imigranții din nordul Africii au devenit un subiect sensibil după agresiunile comise asupra femeilor în noaptea de Anul Nou 2016 la Köln când majoritatea autorilor erau imigranți proveniți din această regiune și mai ales după atentatul de la Berlin din decembrie 2016, când tunisianul Anis Amri a intrat cu camionul în mulțimea de la un Târg de Crăciun.
Amri avea solicitarea de azil respinsă, dar autoritățile nu se gândiseră să-l expulzeze.
În acest moment, Germania este zguduită de un scandal, în care un tunisian, despre care guvernul de la Berlin spune că a fost garda de corp a lui Ossama Ben Laden, a fost expulzat, deși justiția s-a opus.