O înregistrare apărută zilele trecute, atribuită lui George Simion arată care este strategia AUR pentru alegerile din acest an. Partidul nu are scrupule cu privire la trecutul celor pe care îi primește în rândurile sale. Nu exclude nici traseiștii și nici chiar pe cei cu probleme penale sau de etică.
George Simion nu-și face scrupule cu privire la oamenii pe care îi recrutează în partid. Oricine este bun, dacă alege să-și pună numele sub sigla partidului AUR. A spus-o zilele trecute, după cum reiese dintr-o înregistrare ajunsă în mâna presei.
George Simion se înconjoară de traseiști
Zilele trecute, o înregistrare audio, obținută de mass-media, devoala strategia partidului AUR pentru aceste alegeri. Oricine vrea să candideze sub sigla partidului, este binevenit, spunea George Simion. El își îndemna colegii să nu lase pe nimeni pe dinafară, fie chiar și pe „escroci”. Doar că, afirma politicianul, aceștia trebuie ținuți sub monitorizare.
„Primiți-i pe toți, indiferent ce dubii aveți despre ei, ce escroci sunt. Țineți-i sub monitorizare, dar primiți-i pe toți, pentru că anul ăsta se termină în decembrie, nu în iunie și avem nevoie de fiecare vot și avem nevoie să batem PSD-PNL la final, să nu mai poată PNL-PSD-UDMR să facă 50%”, își îndemna politicianul AUR colegii, conform înregistrării difuzate de Digi24.
După apariția acestei înregistrări, atribuite lui George Simion, colegii săi de partid i-au negat autenticitatea. Aceștia au afirmat că ar fi un fals realizat cu ajutorul aplicațiilor bazate pe Inteligența Artificială.
„Eu nu am confirmat și nimeni de la AUR nu a confirmat autenticitatea acestei înregistrări. Dacă vreți, vă fac și o înregistrare cu vocea mea în care susțin Ținutul Secuiesc. Nu există așa ceva, atâta timp cât nu aveți o confirmare din partea lui Simion sau a alianței. Repet, vă fac o înregistrare pentru site-urile de inteligență artificială, un clip în care Simion spune să votați PSD”, a declarat deputatul AUR, Dan Tănasă.
AUR recrutează candidați între traseiști
Chiar dacă George Simion nu a făcut referire la „escroci”, partidul său și-a deschis porțile pentru traseiștii lăsați pe dinafară de celelalte formațiuni. Este demonstrat de lista candidaților pe care AUR i-a anunțat pentru mai multe consilii județene.
Zilele trecute, AUR a organizat un eveniment de lansare pentru 11 candidați la funcțiile de președinți de consilii județene. Între aceștia și foști membri ai altor partide, în special PSD.
Ar fi de menționat că o politică similară de recrutări a dus și PRM, partidul condus de Vadim Tudor, în anul 2000, înainte de alegeri. Atunci au intrat în Parlament, pe listele PRM, foști politicieni PSD, în special, care nu au mai avut loc pe listele propriului partid. Ulterior, parte dintre aceștia au revenit în rândurile social-democraților.
Candidații traseiști pe care mizează George Simion
Între candidații propuși de AUR pentru alegerile din acest an, cel mai vizibil pare a fi Mugur Mihăescu. El va candida la șefia Consiliului Județean Olt, dar și la europarlamentare. Mihăescu a devenit cunoscut datorită apartenenței la grupul umoristic Vacanța Mare. După ce nu a mai avut succes cu umorul, el a investit în mai multe afaceri în Centrul vechi.
Restricțiile din pandemie i-au adus pierderi, ca mai tuturor patronilor din Horeca, iar Mugur Mihăescu a îmbrățișat cauza antivaccinistă. Înainte să i se alăture lui George Simion, fostul component de la Vacanța Mare a trecut prin mai multe partide. Și-a încercat norocul la Partidul Verde, după care la UNPR, alături de Gabriel Oprea.
Apoi a făcut parte din echipa de consilier ai Gabrielei Firea, fiind desemnat responsabil cu relația dintre municipalitate și Centrul Istoric.
Tudor Ciuhodaru, omul potrivit pentru orice partid
La Iași, candidatul AUR la primărie este Tudor Ciuhodaru. Medicul s-a făcut vizibil tot datorită aparițiilor sale televizate, în care comenta diferite probleme de sănătate. Ulterior, profitând de imaginea făcută la tv, a intrat în politică. Mai mult, decât Mugur Mihăescu, doctorul Ciuhodaru a schimbat partidele fără nici o jenă.
În 2008 a ajuns deputat pe listele PSD, iar în 2011 a optat pentru Partidul Conservator. În același an a făcut pasul spre independență. Ulterior, a ales partidul lui Dan Diaconescu, fiind ales deputat pe listele PPDD. Tudor Ciuhodaru l-a abadonat pe Diaconescu, ulterior, pentru UNPR-ul lui Gabriel Oprea. După numai un an a revenit în PSD, partid cu care a intrat în Parlamentul României.
În 2019 a ajuns europarlamentar din partea PSD, dar a decis să rupă relația după ce a aflat că nu mai este interesant. Tudor Ciuhodaru și-a găsit un nou loc, alături de George Simion, pe listele AUR.
Traseiștii pe care mizează AUR
În Teleorman, AUR va merge pe mâna lui Gabriel Florea, om de afaceri, fost președinte al Partidului România Unită, înființat în 2016. El își va depune candidatura pentru Consiliul Județean. La Bihor, partidul lui George Simion vrea să-l bată pe Ilie Bolojan, la Consiliul Județean, cu Ciprian Blejan. Acesta a condus, începând cu 2020, ALDE.
La Satu Mare, candidatul AUR va fi Vlad Băculescu, fost membru al Forța Dreptei, care a optat pentru AUR. În Gorj, George Simion l-a desemnat pe Adrian Zorlescu, fost candidat al PMP la Primăria Târgu Cărbunești, în anul 2020.
Iar lista traseiștilor care au optat pentru AUR continuă cu Avram Fițiu, fost PNȚCD, fost Alianța Noastră pentru România, partid fondat de Marian Munteanu, fost PLUS și PMP. Ramona Ioana Bruynseels, fostă vicepreședintă a Partidului Popular Umanist Liberal a demisionat după prezidențialele din 2019. A cochetat o vreme cu ReStart România, a revenit în PUSL, după care s-a stabilit la AUR.
Cristian Terheș, care va fi pe lista AUR la europarlamentare, a intrat în Parlamentul European ca membru PNȚCD. Acum este șeful Partidului Național Conservator Român.