George Simion condiționează intrarea AUR la guvernare de desemnarea propriului premier
- Răzvan Scarlat
- 5 mai 2026, 21:31
George Simion. Sursă foto: FacebookGeorge Simion, președintele AUR, a declarat că partidul poate intra la guvernare doar dacă îi este acceptată propunerea de premier și dacă există o majoritate parlamentară de 233 de voturi. Partidul a respins, totodată, consultările „formale” de la Cotroceni.
George Simion a declarat că AUR își poate asuma guvernarea doar dacă îi este acceptată propunerea de premier
George Simion a declarat marți seară că partidul pe care îl conduce este pregătit să intre la guvernare, însă doar în condiții clar definite.
Potrivit acestuia, AUR ar accepta responsabilitatea guvernării dacă va avea posibilitatea de a desemna premierul și dacă această propunere va obține sprijinul necesar în Parlament.
„Noi suntem dispuşi să intrăm la guvernare, nu în orice condiţii şi suntem dispuşi să reparăm şi să corectăm erorile guvernării Bolojan. Toate patru partidele sunt vinovate în egală măsură, nu doar Moţoc, premierul care a primit numărul record de voturi contra la o moţiune de cenzură, nu doar Ilie Gavrilă Bolojan”, a declarat liderul Alianța pentru Unirea Românilor.

Simion. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea Inquam Photos / George Calin
Simion a spus că moțiunea de cenzură depusă recent a fost construită în forma actuală pentru a avea șanse reale de a trece în Parlament.
George Simion a declarat că AUR nu va susține un premier PSD și a invocat pragul de 233 de voturi
În ceea ce privește scenariul formării unui nou guvern, liderul AUR a spus că partidul său nu va vota un premier propus de PSD. El a invocat și procedura constituțională privind desemnarea șefului Executivului.
„Ne putem asuma, aşa cum am anunţat în plen, o guvernare atâta timp cât AUR este acceptat să desemneze premierul, în ordinea constituţională. Dacă vom reveni la ordinea constituţională şi democratică, primul partid al ţării trebuie să desemneze un premier, să vedem dacă poate întruni o majoritate, după care vine rândul AUR, care nu va susţine un premier PSD, să desemneze un premier. Ne putem asuma o guvernare în condiţiile în care propunerea făcută de AUR pentru funcţia de premier va fi acceptată şi, bineînţeles, urmându-şi făgaşul constituţional, întruneşte numărul necesar de voturi în Parlament, respectiv 233”, a spus acesta.
AUR a respins participarea la consultări dacă nu este invitat în mod real la negocieri
Declarațiile lui Simion vin în condițiile în care Nicușor Dan a anunțat organizarea unor consultări informale înaintea celor oficiale pentru formarea unei majorități.
Liderul AUR a transmis că partidul nu va participa la discuții pe care le consideră pur formale sau tardive, organizate la Palatul Cotroceni.
„Ei bine, atâta timp cât noi nu vom fi convocaţi, nu vom fi invitaţi de către preşedintele României la consultările reale, la găsirea unei soluţii pentru ieşirea din criză, noi mai departe nu vom merge, aşa cum am anunţat şi acum două săptămâni, când era vorba să depunem noi, fără susţinere, fără a ne baza pe 233 de semnături şi 233 de voturi, o moţiune de cenzură. Nu vom fi idioţi utili. Nu ne vom duce la nişte consultări formale, ca să mimeze Nicuşor Dan respectarea Constituţiei, la fel cum a mimat nişte alegeri.
Dacă alegerile viitoare vor fi corecte, da, merită să ne luptăm. Dacă consultările reale şi informale şi formale se vor purta cu al doilea partid al ţării, după rezultatul alegerilor din 1 decembrie, vom participa. Însă, să fim invitaţi la spartul târgului, după trei săptămâni, în condiţiile în care ei se înţeleg, nu participăm la această şaradă, dacă aşa are de gând să joace Nicuşor Dan”, a declarat George Simion.