George Simion a fost anunţat ca a primit interdicţie de intrare pe teritoriul Republicii Moldova pe termen de 5 ani, se arată într-un comunicat al Asociaţiei "UNIREA-ODIP', informează marţi Radio Chişinău.

Informaţia a fost confirmată pentru Agerpres de preşedintele Asociaţiei "UNIREA – ODIP', Vlad Bileţchi, care a precizat că se afla lângă George Simion în momentul reţinerii acestuia. Potrivit lui Bileţchi, George Simion a fost urcat într-o maşină cu numere de înmatriculare civile şi a fost transportat spre frontiera cu România.

George Simion a postat un filmuleţ în care se vede o vânătaie pe tâmpla lui şi spune că a fost lovit şi I s-au rupt hainele. Acum este la Bârlad.

Luni, 1 octombrie, liderul Acţiunii 2012 a venit în Republica Moldova, după ultima interdicţie care i-a fost aplicată pe 28 august, pentru 30 de zile. Acesta s-a aflat la Chişinău timp de câteva ore