Zilele acestea, mai precis în data de 9 mai, s-a împlinit un secol de la dispariția prematură, la doar 51 de ani, a celui mai reprezentativ poet clasic român.

Născut la 20 septembrie 1866, la Hordou, la granița năsăudeană a Imperiului Austro-Ungar, în familia numeroasă a unui preot greco-catolic (a avut 14 frați și surori), George Coșbuc avea să sfârșească la 9 mai 1918, în Bucureștiul ocupat încă de trupele germane.

Și Coșbuc, și Caragiale, denunțați ca plagiatori

„Buna cunoaștere a limbilor elină și latină o deprinsese în gimnaziul românesc din Năsăud, iar primul poem notabil (după o activitate precoce) i-a apărut în revista Familia, cu dedicația „lui Petöfi”...

Va fi adus, către 1890, la cenaclul Junimea de Ioan Slavici - via revista Tribuna, unde publica poeme și basme în versuri după ce abandonase Universitatea Franz Josef din Cluj”, punctează criticul literar Paul Cernat. „Coșbuc aparține, de fapt, ultimului „val” important al Junimii. Caragiale i-a fost, de la început, prieten apropiat (interesant, ambii vor fi denunțați ca plagiatori, după 1900); împreună cu el și cu Slavici a editat, în 1894, revista Vatra, iar în exilul berlinez „nenea Iancu” îl va avea deseori prin preajmă”, amintește Cernat.

În continuare: „Gloria de poet îi va fi marcată de apariția, în 1893, a volumului Balade și idile, care, după mai multe volume ardelene cvasi-anonime, îl impune definitiv ca pe un redutabil baladist cult și autor de idile poetice dramatizate: un „moralism classic” de extracție rurală, cu portrete vii și situații de viață prinse în versificări memorabile. „La oglindă”, „Dușmancele”, „Cîntecul fusului”, „Nu te-ai priceput”..., pastelurile Iarna pe uliță, Noapte de vară sau Vestitorii primăverii și celelalte sînt piese de rezistență”.

Cel mai remarcabil poet eroic

Criticul literar Paul Cernat a reconstruit, meticulos și captivant, activitatea literară a lui Coșbuc: „Următoarele volume de versuri - Fire de tort (1896), dar mai ales Ziarul unui pierde-vară (1902) - indică îndepărtarea treptată de filonul țărănesc local.

Prin „Cîntece de vitejie” (1904, ultimul volum original de versuri, inspirat de Războiul de Independență) devine cel mai eficient poet eroic al nostru, mult peste nivelul lui Alecsandri din „Ostașii noștri”. Capodopera epicolirică rămîne, probabil, ampla feerie folclorică Nunta Zamfirei, concurată de dramatica Moartea lui Fulger. Șarmante sînt și adaptările baladești occidentale (Lodrul John ș.a.)”.

 

„Recuperat” în comunism

Mai departe: „Revalorizat mai nou în cheia unui estetism modern, retoricul Coșbuc a fost de fapt cel mai clasic poet al nostru, naturist livresc și patriot cosmopolit apărut la granița dintre romantism și modernism. „Epopeea națională” a ceaușismului l-a recuperat copios, însă autorul „Firelor de tort” a valorificat elemente culte, eroice și epopeice de pretutindeni: de la „Decebal către popor” la „Legenda ostrogoților” și de la remake-urile italiene la „orientalele” unde e, în felul său, un maestro”.

Traumatizat de moartea fiului

Paul Cernat ne-a mai oferit câteva detalii biografice: „În ultimii ani de viață a avut parte de onoruri (membru titular al Academiei în 1916), dar și de o traumă: în 1915 îi moare, într-un accident de automobil, unicul fiu (Alexandru, ale cărui înclinații poetice se manifestaseră și în revista Chemarea a lui Ion Vinea). Noncombatul din perioada războiului i-a fost taxat de unii drept colaboraționism... Un destin dramatic și un mare rapsod cult, capabil oricînd de reveniri spectaculoase în actualitate”.

 

Excelent traducător

George Coșbuc a fost și un redutabil tălmăcitor al marilor opere ale Antichității: „Prodigiosul talent de versificator, cu ritmul său trepidant și retorismul eroic, îl face inconfundabil și în această ipostază. Coșbuc a dat prima traducere autohtonă în versuri a Odiseei. A tradus, de asemenea, Eneida lui Vergiliu și, prin intermediul limbii germane, Kalidasa - Sakuntala (plus o Antologie sanscrită)”, menționează Paul Cernat.

Coșbuc nu s-a oprit însă la antici: „Pe radarul traducătorului de poeme eroice au intrat Byron și Schiller. Un moment-cheie l-a constituit întîlnirea cu românistul italian Ramiro Ortiz, care i-a trezit interesul pentru Dante și l-a făcut să învețe singur limba italiană pentru a traduce Divina Comedie. Rezultat și al unui stagiu de cîteva luni în Italia, prima tălmăcire românească a poemului dantesc are multe soluții ingenioase”, apreciază Cernat.

 

Prozator slab, folclorist valoros

Coșbuc și-a încercat mâna în mai multe domenii: „La un nivel net inferior, neglijabil, se află proza de călătorie (Din țara Basarabilor) și cea eroizantă (...) Merită o atenție aparte folcloristul, discipol al lui Max Müller și premergător, în anumite privințe, al lui Mircea Eliade, cu studii notabile în materie de proverbe, ghicitori și bocete”, consideră Paul Cernat.