Acesta a fost primul mail primit luni, in zori, la Paris, din partea unui scriitor si prieten. Eu exultasem aseara si acum ma gandeam la altele, teatru, Cehov, Sibiu… Randurile citite pe ecranul calculatorului m-au trezit din alienarea mea universitara. Bucati de viata mi-au revenit si m-am ingrozit.

Nu, ele n-au disparut!

Primul avort al primei mele femei, ruptura care i-a urmat, caci amandoi n-am suportat aceasta incercare. Al doilea, cand un ginecolog, mare cat un munte, a venit acasa si facea glume in timp ce intervenea si apoi, cu ligheanul in mana, s-a dus la closet unde a tras apa. Inca si mai in urma, cand eram mic, un chirurg facea chiuretaje in cabinetul tatalui meu medic pentru a ma lua dupa aceea la plimbare.

Traumatisme teribile!

Intr-o noapte am auzit strigate de prunc sub fereastra si, recunosc, speriat la ideea de a gasi un biet corp abandonat, am asteptat minute intregi… Cand, pana la urma, am coborat, ridicol absolut, era o pisica in calduri. Tragic, comic, grotesc – toate aceste stari excesive le-am traversat. Din cauza copilului nedorit.

N-am fost singurul, ci o generatie intreaga.

Azi, cum imi scria prietenul francez, ma bucur cand il vad pe Mungiu primind marele premiu si-mi spun ca astfel tinerii fac o arta adevarata din ceea ce parintii au trait. Intre noi nu e ruptura, ci, dimpotriva, legatura: noi am platit, ei au cucerit. E insa nevoie de distanta.  Arta vine apoi, viata mai intai… Amandoua ne sunt necesare, avem nevoie unii de altii. Poate ca privind acest film ranile vechi, in sfarsit, se vor cicatriza. Cine stie? Astept.

Filmul azi premiat coincide si cu o mare mutatie in arta pe care Cannes-ul o confirma: nevoia de real. Tot din aceleasi motive, Gianina Carbunariu isi vede reprezentata piesa „Kebap” in Germania la celebra Schauchbuhne, in Franta… Ea vorbeste despre mizeria exilatilor romani recenti, violent, epopeic, tragic.

Ziarul „Le Monde” a consacrat un colocviu si un supliment romanului modern si el in cautare explicita de real. Un real nu imaginat, inventat, ci un real hranit de viata, vietile noastre, vietile altora, dar vieti grele de adevar. Azi arta se uita pe sine pentru a ne permite sa ne regasim gratie ei. Tinerii creatori romani participa la acest mare efort de reconciliere a artei cu viata.