George Balmuş, un cercetător român de la Cambridge, se află aproape de a descoperi un medicament pentru boala Parkinson.
George Balmuş, alături de alți cercetări de la Harvard University, Cambridge University, și compania Mission Therapeutics, a contribuit la o descoperire ce ar putea reprezenta un avans semnificativ în tratamentul bolii Parkinson.
George Balmuş ar putea schimba soarta a peste 6 milioane de oameni
Românul spune că victoria este una de echipă, dar şi personală. În ţară, nu ar fi avut cum să ajungă la un astfel de rezultat. Suntem, din pacate pe ultimul loc în Europa la investiţiile din domeniul cercetării.
În laboratorul de la Institutul de Studiere a Demenţei din Cambridge, George Balmuş şi echipa lui de cercetători au făcut o descoperire revoluţionară. Şi anume, un medicament ce ar putea lupta eficient cu boala Parkinson.
„Mitocondriile care sunt componente celulare. În boala Parkinson, aceste mitocondrii, aceste centrale energetice sunt afectate. Ce am observat noi, este ca prin inhibarea sau scoaterea din celule a unei proteine care se numește USP30, putem distruge practic mitocondriile care sunt bolnave”, a declarat George Balmuş.
George Balmuş. Sursa foto: stiri-neamt.ro.
Cercetătorul speră ca medicamentul să ajungă şi în România
Cercetătorul speră ca rezultatele muncii sale să ajungă, în curând, şi la cei peste 70 000 de români care suferă de Parkinson. George Balmuş pune că a ales să plece din ţară pentru că aici nu ar fi reuşit să atingă performanța. A păstrat colaborarea cu Institutul de Neuroștiințe din Cluj-Napoca.
„Sunt foarte interesat să am această relație cu România și să creștem cât mai mult știință din România. Cred că asta poate fi spus despre toți românii care sunt plecaţi şi fac cercetare”, a declarat George Balmuş.
George Balmuș, și unul dintre fondatorii Adrestia Therapeutics, un start-up în căutarea tratamentelor pentru boli umane, a descris direcția viitoare a medicinei ca fiind una personalizată, în care tratamentele vor fi adaptate la nevoile specifice ale fiecărui pacient.
Această descoperire reprezintă un pas important în lupta împotriva bolii Parkinson. Deschide noi perspective pentru viitorul tratament al acestei afecțiuni complexe.