Acu’ 25 de ani viaţa mea avea avea două componente principale. Ambele plăcute. Când eram pe mare scriam reportaje de călătorie şi, la uscat, eram reporter de viață mondenă
Mai pe înțeles, când eram în țară frecventam numai crâșme, cabarete, night-club-uri și discoteci de lux, iar când plecam în voiaj mă trosneam prin speluncile de la marginea porturilor de pe șase continente. Printre „clienții” mei de pe acea vreme se numărau și o serie de fotbaliști și oameni de fotbal celebri: Ilie Dumitrescu și impresarul lui de pe atunci, Sică Pușcoci, Panduru, Gâlcă și chiar Hagi. Cu Ilie chiar eram amic bun. Aveam o convenție cu el. Că îmi declară orice numai să nu scriu în text: „Azi-noapte la discotecă”, ci „Ieri, după antrenament”. Așa a ajuns să declare, fără să știe, că e de acord cu reintroducerea pedepsei cu moartea, de să facă infarct când a citit în ziar declarația sa. Da’ scria limpede în gazetă că a spus asta, după un meci, pe stadion. Mă rog, îi menajam și nu-i dădeam la ziar cum alergau după curve noaptea, prin tot Bucureștiul. Că și io cam tot asta făceam.
Un cararacter minuscul
Well, prin decembrie ’93, ajung cu cargoul de 4.800 TDW Snagov la Genova. Loc în care Dan Petrescu juca pentru Genoa 1893, după ce evoluase la Foggia. După ce am acostat, m-am dus la club și am cerut să vorbesc cu el. Mă prezentasem corect, ca reporter la EVZ. Cel care m-a primit, dacă mi-aduc bine aminte, a fost marele campion mondial Giancarlo Antognoni, care avea p-acolo nu-ș ce funcție administrativă. Mi-a zis că „Bursucul” era în cantonament, la Nervi – un fel de Mamaia a genovezilor – că urmau să joace chiar cu fosta echipă a lu’ Petrescu, Foggia. Mi l-a dat la telefon și i-am zis fotbalistului nostru, care mă știa bine din fosta discotecă Vox Maris - de la Cercul Militar Național, că vroiam să scriu ceva despre viața sa în Italia. Luat pe neașteptate, mi-a dat telefonul de acasă și mi-a zis să-l sun seara. L-am sunat de fo cinșpe ori, două zile la rând. De câte ori ridica receptorul și-mi auzea vocea închidea. În ziua meciului, am luat trei marinari cu mine și ne-am dus la stadion. Am intrat cu toții, moca, pe legitimația mea de presă. Genoa și-a luat-o, acasă, cu 1-3. După meci, ne-am dus în spate, pe unde plecau jucătorii. Când a ieșit am strigat la el: „Dane, io sunt, Mihnea, am vorbit la telefon” s-a uitat la mine ca la un rahat proaspăt și a plecat mai departe. Barem, dacă zicea că nu dă interviuri, că e obosit, că nu vrea, că e supărat că a pierdut... Ceva, acolo. Aș fi înțeles și rămâneam amici. M-am mai făcut și de cacao față de colegii marinari, cărora le povestisem aventurile mele din viața de noapte bucureșteană.
Ne puteți urmări și pe Google News
Răzbunarea
Am ridicat ancora din Genova, după 18 zile de escală, și am ajuns la Bombay. De acolo, pe la jumătatea lu’ februarie, m-am repatriat, prin Karachi. Trecuseră câteva luni. În vară, cu cine dau io ochii în Vox Maris? Cu respectivul mare fundaș. La masă, făcea schimb de fluide cu niște gagici, da’ niciuna nu era nevasta lui de pe acea vreme. Una care – nu-i spun numele – când ăsta era la meci sau în cantonament, aprecia foarte mult tzatziki-ul unor greci prin căminul de mediciniste din Regie pe care îl frecventam și io, în aceleași scopuri recreaționale. Lucru dealtfel notoriu pe acea vreme. Cre’ că m-am înverzit când m-a salutat, de parcă nu se întâmplase nimic. Omu’ se purta de parcă nu ne văzusem de alaltăieri. Când i-am zis de faza din Italia s-a făcut că nu aude, de la muzică. Păi, mi-am spus, ia să-mi fac io meseria... I-am zis fotoreporterului – cre’ că era Gabi Boholt – să-i facă o poză, discret. A apărut a doua zi, în ziar, cu un textuleț la mișto. Bătaia de joc de la Genova fusese răzbunată. Seara, m-am dus din nou în Vox Maris. „Bursucul” mă aștepta la cotitură. A sărit la bătaie. Noroc cu Ilie Dumitrescu și Sică Pușcoci, că nu se știe cum se termina. Cre’ că era și Hagi p-acolo, nu sunt sigur. Nicușor Năstase, patronul, era și el varză pe mine, că-i alung clienți buni plătitori. I-am povestit și a înțeles. Altfel, Dan Petrescu a fost un jucător uriaș și e un antrenor de succes. Cu un caracter de tot rahatul.
P.S. Poza e făcută chiar în Vox Maris, tot pe atunci, și trufandaua e Luana, o stripteuză în vogă pe atunci, pe care o iubea tare Cornel Dinu. Ne-am plăcut, un pic. A murit de leucemie, nu după mult timp, într-un spital din Italia. „Procurorul” era și el pe acolo – din câte mai țiu minte pe la Telese Terme – da’ nu s-a dus nici măcar în vizită la ea. Alt mare caracter. (Acest text - sau informațiile conținute în el - nu poate fi preluat de nicio entitate media fără acordul meu personal)
Recomandările noastre
