Ambasadorul Turciei în Franţa Tahsin Burcuoglu - chemat la Ankara după adoptarea la 22 decembrie de către camera inferioară a parlamentului francez a unei propuneri de lege care transformă în infracţiune negarea genocidului armean sub imperiul otoman - s-a reîntors în această ţară.
"Ambasadorul şi-a încheiat consultările pentru care fusese rechemat şi s-a reîntors sâmbătă în Franţa", a declarat, pentru AFP, purtătorul de cuvânt al Ministerului turc al Afacerilor Externe.
"El îşi va relua activitatea în Franţa pentru a împiedica adoptarea proiectului de lege în Senat", a adăugat purtătorul de cuvânt.
Proiectul de lege prevede un an de închisoare şi o amendă de până la 45.000 de euro pentru contestarea oricărui genocid recunoscut de lege.
Senatul francez urmează să se pronunţe, la rândul său, asupra acestui proiect, fiind camera decizională. Turcia a avertizat Franţa cu noi măsuri dure dacă iniţiativa devine lege. Votul nu a fost încă programat.
Pe 23 decembrie, guvernul de la Ankara a decis să îşi recheme ambasadorul la Paris şi să suspende toate contactele oficiale şi orice colaborare de natură militară cu Franţa în semn de protest faţă de votul din Adunarea Generală.