Geniul lui Aurel Vlaicu se întoarce pe câmpul Cotrocenilor | FOTO
- Adam Popescu
- 16 iunie 2010, 13:21
La 17 iunie 1910, avionul "Vlaicu I" se înălţa deasupra câmpului Cotrocenilor. Mâine, la centenarul acestui eveniment istoric pentru tehnica românească, un miting aviatic va celebra geniul lui Aurel Vlaicu, pionier al aviaţiei mondiale.
De la zborul lui Vlaicu peste Cotroceni s-au schimbat multe, dar este bine de ştiut că începuturile istoriei aviatice s-au sprijinit pe materiale simple şi soluţii asemenea. Un exemplu este cârma de urcare şi coborâre cu care era dotat "Vlaicu I": un cadru de frasin, îmbrăcat cu pânză cauciucată.
Întreg aeroplanul cu care Aurel Vlaicu începea să atragă atenţia lumii era asamblat pe un banal tub din aluminiu (metal uşor), lung de zece metri. Iar, la începutul aviaticii, era o performanţă ca avionul proiectat să zboare fără modificări. La 17 iunie 1910, "Vlaicu I" a reuşit această performanţă. Tot între timp, comuna natală a inginerului român şi-a schimbat numele - din Binţinţi, în Aurel Vlaicu. Până şi câmpul Cotrocenilor s-a schimbat. În 1910, era un imaş de la marginea Bucureştilor, acum a apărut un mall, iar zona e mai degrabă semicentrală decât periferică.
Mâine, 17 iunie 2010, curioşii sunt aşteptaţi la AFI Palace Cotroceni pentru centenarul unui zbor istoric. Două avioane de acrobaţie ale Aeroclubului României vor asigura partea artistică, completate de şase elicoptere IAR 330 Puma, patru avioane IAR Şoim şi un avion militar de transport. Spectacolul va avea loc între orele 10 şi 13. Povestea în alb şi negru a lui "Vlaicu II" Pentru cei care au drum astăzi prin zonă, vor găsi în mall replica aeroplanului "Vlaicu II", cel mai apreciat aparat de zbor produs de Aurel Vlaicu şi o replică a unui planor marca Vlaicu. "Minunate şi curajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de zburător, cu două elice, între care şade aviatorul. De câte ori se răsucea maşina aceasta în loc, de părea că vine peste cap, lumea îl răsplătea pe român cu ovaţii furtunoase, aclamându-l cu entuziasm de neînchipuit". Astfel scria marele ziar vienez Neue Freie Presse, după un miting internaţional organizat în 1912 în Austria, la care "Vlaicu II" a primit cinci premii.
Însă Vlaicu II avea să îi fie fatal inginerului român. În 1913, în timpul unei curajoase tentative de a traversa Carpaţii cu avionul său, Vlaicu se prăbuşea în apropiere de Câmpina.