Acest destin de artist n-a încetat de a se menţine chiar după moartea lui Haydn. A fost decapitat, spre a i se păstra fruntea într-o vitrină şi a fi admirată de toată lumea.
„Ni se pare însă că-n viaţa lui Haydn găsim o lege, un destin atât de ciudat, încât poate fi socotit caracteristic pentru viaţa oricărui artist, din totdeauna.
Într-adevăr, Haydn şi-a câştigat existenţa intrând în slujba unei familii de nobili austro-ungari. Pe acea vreme, funcţia de muzicant în familiile aristocrate era tot atât de necesară ca slujba de bucătar sau rândaş.
Muzicantul era plătit la fel, trebuia să poarte aceeaşi livrea şi să execute ordinele stăpânului, Haydn a aşteptat în fiecare dimineaţă în uniforma slugilor familiei Esterhazy, în faţa uşii stăpânului, să primească porunci. E drept că Haydn n-a fost bătut niciodată: muzica lui era plăcută!...
Era atât de plăcută încât a ajuns îndată cunoscută în toată Europa.
Poftit în Anglia
Gloria lui Haydn în Anglia era atât de necontestată, încât valetul-artist de pe malurile Dunării a fost poftit în Anglia la Oxford, unde i s-au acordat insignele şi diploma de doctor honoris causa (ca d-lui N. Iorga, acum 2-3 ani).
Acest destin de artist n-a încetat de a se menţine chiar după moartea lui Haydn. A fost decapitat, spre a i se păstra fruntea într-o vitrină şi a fi admirată de toată lumea. Azi, trupul marelui muzicant se odihneşte în mormântul lui, fără cap.
S-ar putea spune: „Ce importanţă are trupul, dacă avem capul?...”
Tocmai aici e ciudăţenia destinului lui Haydn!...
S-au găsit istoriografi meticuloşi care au dovedit că-n vitrina cu capul lui Haydn, pe dinaintea căruia defilează poporul admirativ, nu e capul lui Haydn: adevăratul cap a fost sustras îndată după moarte pentru cercetări ştiinţifice şi s-a pus în loc tidva cine ştie cărui dobitoc nevinovat şi care niciodată nu auzise poate de Haydn...”.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
Recomandările noastre
