Nu înțeleg de ce aproape toate reclamele difuzate de televiziuni sunt ba la farmacii, ba la medicamente. Cu siguranță că suntem, am devenit, fără să ne dăm seama, un popor bolnav.
Asta se vede din patosul cu care unii mai înțeleg să sărbătorească zilele importante din istoria noastră, dar și din cantitatea mică de cerneală pe care o mai cumpără cineva, pentru a ”însemna” pe cel/cei care se folosesc de sărbătorile naționale pentru a câștiga simpatie în rândul românilor. Sigur, ”boala” aceasta, devine a unei generații, care mai are amintiri, generație care prețuiește acest gen de gânduri - contraforți ai ființei lor.
Dacă ar fi după mine, în locul CV urilor care se cer la angajare, sau oriunde altundeva, eu aș cere candidaților, la ORICE, să depună ”angajatorului” un fel de înșiruire
a biografiei conținând ordinea cronologică a celor mai importante amintiri…
În viitor, vom avea, însă, o mare problemă: în realitatea augmentată și în metavers nu există amintiri, așa cum nu există nici Dumnezeu.
”Atâta timp cât inima păstrează amintirile, spiritul este ferit de iluzii”, scrie Chateaubriand. Căci doar în amintire se regăsesc atât imaginea transfigurată a Creatorului reflectată în cunoaştere, dar mai ales imaginea Creaţiei întru credință. Inimile generațiilor care vin , populate cu persoane binare, non binare, fluide, lgbtq și alte asemenea, nu mai par a fi păstrătoare ale vreunor amintiri care să poată fi evocate peste ani. Amintirile lor devin inutile, precum și ale altora asemeni lor. Mai curând decât ne așteptăm metaversul, realitatera augmentată și internetul vor construi pentru tânăra omenire un loc în care nu mai e loc pentru amintiri, nostalgii, jurnale, biblioteci, istorie, muzică clasică, arhitectură, muzee, teatre, etc. Nu va mai conta că a existat Holocaust, Comunism, dictaturi, nu va mai conta istoria. Aici nu va mai fi loc pentru nostos și algos-ul grecesc, pentru frumusețea lumii, pentru portughezul saudade, pentru huzun-ul turcesc, pentru melancolie…
Tot ceea ce constituie ”literatura patriarhală” va dispărea, până la ultimul rând, lăsând loc ”deconstrucției ausumate”.
Exact așa se și exprimă ”critica literară” juvenilă de azi. „Autoarele din Lumile noastre posibile străbat în textele lor viitorul, trecutul, lumina paralele, universurile interioare și exterioare, realități terestre sau extraterestre; ele sondează viitorul probabil și aduc energie, inspirația revoluționară în prezent. În prozele lor putem urmări procesul de deconstrucție asumată a internalizărilor patriarhale (și legat de literatură, și legat de viață de zi cu zi); astfel, dacă ești sau tânără femeie sau persoane non-binară scriitoare, când le citești, nu vei mai simți sufocarea literaturii patriarhale.”
Recent, o frumoasă domnișoară, Ileana Negrea, care se declară o autoare feministă queer și mad a primit Premiul Național de poezie Mihai Eminescu pentru debut, pentru volumul "Jumătate din viața mea de acum”. În poem, organul genital feminin este descris ca "o mașinărie războinică". În rest, doar deconstrucție. Însă critica zice altfel: ”Autoarele din Lumile noastre (s.m) posibile străbat în textele lor viitorul, trecutul, universurile interioare și exterioare, realități terestre sau extraterestre; ele sondează viitorul probabil și aduc energie, inspirația revoluționară. În Lumile noastre posibile autoarele aduc aerul și creează teren pentru un alt tip de proză, o proză feministă și queer.”
Cu I-pad-ul în mână, de la vârste fragede nu ai cum să te înnobilezi cu amintiri, care nu sunt altceva decât esenţa devenirii şi a fiinţării. ”Amintirea este întotdeauna un loc de întâlnire”, spune scriitoarea Isabel Allende, dar oamenii de mâine nu mai au cu cine să se întâlnească…
”Amintirea e creaţie continuă”, scrie Oscar Wilde, în ”Portretul lui Dorian Gray, dar lumea de mâine va fi ocupată cu ”deconstrucția”. Vor avea multă treabă, fiindcă Cultura aceste lumi, care i-a format pe ”expirații” incomozi de azi, este imensă. Însă vor reuși să renunțe la amintirea care ne îndreaptă către Marea Contemplare a Lui Dumnezeu, către Cunoaştere şi Creaţie. Fiindcă în metavers totul este de vânzare și totul are un preț. N-ai nevoie de spirit, nici de contemplare, nici de Dumnezeu.
Amintirile miros a iarba cosită
Dar pe mirosul acesta nu mai dă nimeni doi bani. Degeaba a scris Miguel de Unamuno că ”…trăim în amintire și prin amintire, și viața noastră spirituală nu este, în fond, decât strădania amintirii noastre de a persevera, de a deveni speranță, efortul făcut de trecutul nostru pentru a ajunge viitor.” În realitatea augmentată nu există nici un personaj cu numele acesta.
Încă nu realizăm decât în mică măsură ce se va întâmpla cu generațiile viitoare. Vedem doar cum arată mediul în care evoluează. Nivelul de tehnologie la care sunt expuși va genera din ce în ce mai multă educație de un anume fel. Cresc într-un mediu diversificat pe criterii ciudate, puternic tehnologizat, cu o copilărie digitalizată și cu o comunicare preponderentă ”on line”.
Ei sunt acei tineri care nu cred în nimic și nu au idealuri. Resping ideile despre un trai perfect și sunt convinși că acea comunicarea realistă să-i ajute. Sunt convinși că sunt și vor fi buricul pământului. Nu au nevoie de modele, pe care să le urmeze. Asta e maximum de jignire pe care le-o poți adresa. Cei admiși să li se adreseze trebuie să fie ”adaptați la digital”, dacă nu chiar exclusiv ”nativi digital”. Vor să fie activi și vor să schimbe lumea. Ba, mai mult, vor s-o deconstruiască, din viteza trotinetei, ocrotiți de pulpana mantalei lui Marx, care acum arată altfel…
Generațiii încep școala mai devreme, termină târziu, sunt sufocați de un învățământ agresiv și uneori, inutil. Sunt copii cu părinți care au o bună situație financiară, cu mai puțini frați, chiar singuri la părinți, și cu mare apetență spre materialism. Sunt tehnologizați de la vîrste fragede, crescuți cu ”smart devices” în mână, conectați la Internet și la viață, practic doar prin venele și arterele rețelelor de așa-zisă socializare. Ei sunt cei care doresc să deconstruiască lumea. Pentru ei tehnologia și doar ce le este oferit de ea are importanță, pentru că tehnologia și nu spiritul este o parte integrantă a existenței lor. Au apărut pe lume o dată cu I-pad-ul și vor merge înainte preschimbând propria memorie cu cea a telefonului și a calculatorului. Sunt primele generații a căror memorie nu va exista, decât ca o umbră, fără semnificații. Ori, marea revelaţie a sinelui nostru nu se poate imagina altfel, decât izvorând din amintire.
Nu știu și nu pot să-mi imaginez reacțiile părinților acestui fel de copii. Chiar nu pot.
De pe ecranul televizorului, reluată tot mai des, o reclamă cu patru ciocli îmbrăcați în fracuri negre imi cântă pe patru voci Siiiiin - tuuuuu - siiiiin!!” Siiiiiiiii nn- tuuuuu - siiin !!!”Și dintr-o dată lucrurile mi se par simple: părinții vor semăna într-atât cu copiii, încât tot ce urmează li se va părea firesc. Și, cu siguranță că nu peste multă vreme, Lumea să semene cu prototipul uman sugerat de marele gânditor al bogaților lumii, Klaus Schwab,la Davos. Fără sărbători, fără biserici, fără calendare, fără carne, cu un popor ”fluid”, fără proprietăți, fără istorie, țara va merge înainte, condusă de copiii lui Dan Barna, Cioloș, Bulai, Voiculescu, Câțu, Chichirău. După formula știută: ”copiii șefilor noștri vor fi șefii copiilor noștri”. Copiii Clotildei Armand, ai lui Nicușor Dan, ai lui Pălărie, Dominic Fritz și Moșteanu, Dragoș Pâslaru și alții, ejusdem farinae… Generația ”așteptată”. Exact la timp: până atunci, Neuralink a lui Elon Musk va fi produs suficiente pilule cu care creierele să fie interconectate cu computerele celor care dau ordine pe planetă…
Cât despre noi… Vom fi obligați să tăcem. Va sosi și vremea să tăcem, un lucru, - cum spunea scriitorul Jaques Chardonne -, pentru care mintea noastră nu e pregătită, ca un ceas care continuă să ticăie la mâna unui mort.