La Colegiul „Cantemir” s-a deschis un magazin cu mâncare fresh, care a redus „evadările” elevilor la chioşcul nesănătos din colţ.
Adunaţi la masa din plastic, băieţii salută politicos, aruncând mucurile de ţigară din calea directorului. Stau în faţă cu câte un pahar de „fresh” de portocale sau mere şi se bucură de pauză şi de soare. La micul băruleţ, o coadă se întinde până la ieşire. Patroana, Corina Mihai, face şi pe vânzătoarea cât să-şi pună afacerea pe roate. Sandviciurile „sănătoase”, cu puţin caşcaval şi mai multe legume proaspete, se epuizează cel mai repede. La „desert”, copiii pot alege între pufuleţi, sticksuri cu susan şi câteva cornuri.
„Am încercat să respectăm toate normele şi să aducem produse cu minimum de sare, zahăr şi grăsimi. Totul se prepară aici, de noi, dar vom aduce şi salate, hotdog de pui, iar chiflele vor fi făcute în acea zi, deci totul este foarte proaspăt”, spune Corina.
Cum se sună de ieşire, merele şi portocalele care au stat cuminţi pe tăvi sunt „sacrificate”, pe rând, în storcătoare şi apoi ajung, ca suc, în paharele elevilor. Alternativa ar fi laptele cald. La nici două zile de la deschiderea magazinului „U-fresh”, clienţii fac coadă în fiecare pauză, golind rafturile. „E mai sănătos”, spune scurt o fată grăbită să nu-şi piardă locul la coadă înainte să se sune. Mâncare împotriva săritului gardurilor
Chiar dacă mâncatul sănătos este, în general, costisitor, gustarea pe care şi-o cumpără elevii de la „Cantemir” poate fi suportată de buzunar. Un sandvici costă 4,5 lei, o salată n-o să se ridice la mai mult de 7 lei, un fresh de portocale, 5 lei, şi unul de mere, 3 lei, adică doar 50-60% din preţurile practicate pe piaţă. „Ne-am gândit că trebuie să menţinem, pe cât putem, aceleaşi preţuri tot timpul anului, iar ca să evităm ca elevii să se plictisească de un fel de mâncare, vom diversifica produsele. În plus, la noi, restul e rest, adică nu vom da copiilor o bomboană sau o gumă, ci măruntul care trebuie”, promite patroana Corina.
Directorul colegiului e şi el mulţumit de magazin, din raţiuni administrative. „Copiii nu mai întârzie la ore ca să meargă la chioşcul de peste stradă, sunt mai în siguranţă, că nu mai traversează strada. Înainte chiar săreau gardul ca să meargă la magazin, iar în ultimele două zile de când s-a deschis magazinul nu a mai cerut nimeni nicio scutire ca să iasă din şcoală”, spune directorul Alexandru Mihai, recunoscând, însă, şi efectele „sănătoase” ale afacerii.
Pentru şcoală este un dublu beneficiu: are un spaţiu închiriat, iar copiii mănâncă sănătos. „Confort, siguranţă, relaxare. Ascultă şi muzică, stau puţin pe scaune, nu mănâncă din mers”, mai spune directorul.
Afacere-pilot
Magazinul din incinta Colegiului „Cantemir Vodă” este unul pilot, deschis cu o lună şi jumătate înainte de vacanţa de vară pentru a testa piaţa. „Având o clientelă cu circuit închis, adică doar elevii din şcoală, cum ne va merge în primele zile, aşa o să ne meargă şi în restul timpului”, crede patroana, care este hotărâtă să-şi extindă afacerea şi la nivelul altor licee.
Dacă va merge aşa cum şi-a propus, Corina nu se va limita doar la şcolile din sectorul 2, ci se va extinde în toată Capitala. Patroana are planuri mari şi pentru spaţiu, astfel încât să devină „un ambient familiar elevilor”, poate aşa le va lua gândul de la hamburgeri, cartofi prăjiţi şi sucuri acidulate.