Generalul Zisu, conflict de interese. Roxana Zisu, angajată la o firmă care avea contracte cu MApN

Generalul Zisu, conflict de interese. Roxana Zisu, angajată la o firmă care avea contracte cu MApNCătălin Zisu. Sursa foto Arhiva EVZ

Generalul Zisu, care în acestă dimineață a fost pus sub control judiciar, este vizat într-un dosar de corupție din armata română, cu un prejudiciu estimat la peste 2,4 milioane de euro.

Generalul Zisu, conflict de interese

Generalul Cătălin Zisu  ar fi implicat în creditarea în mod nejustificat şi nelegal a unei societăţi comerciale cu suma de aproximativ 12 milioane de lei.

Comandantul Logisticii Armatei se află într-o situație de conflict de interese. Roxana Zisu, soția generalului Cătălin Zisu, a fost angajată la compania unuia dintre asociații lui Ionel Olteanu, afaceristul care a obținut ilegal aproximativ 2,4 milioane de euro pentru lucrări fictive la cimitirul Ghencea Militar.

Compania lui Ionel Olteanu, Garden Center Grup a fost contractată în urma unei licitații organizate de Comandamentul Logistic Întrunit, condus de generalul Zisu.

Garden Center Grup, în atenția procurorilor DNA

Aceeași companie este menționată și în dosarul de corupție al lui Robert Kalman Raduly și Domokos Szoke, care au fost primar și, respectiv, viceprimar al orașului Miercurea Ciuc.

Procurorii militari de la Direcția Națională Anticorupție (DNA) au realizat 22 de percheziții, printre care și la Comandamentul Logistic Întrunit, precum și la hotelul „Haiducul”, unde se caza generalul Cătălin Zisu. În cadrul uneia dintre vilele percheziționate, anchetatorii au descoperit peste 2.000 de tablouri, inclusiv unele care aparțin patrimoniului Ministerului Apărării Naționale.

Soția generalului Zisu, de la angajată a MApN, la firme private

Roxana Zisu a fost angajată până în 2010 la Comandamentul Logistic Întrunit, una dintre cele mai relevante structuri ale Ministerului Apărării Naționale, condusă de generalul Cătălin Zisu, care nu era altul decât soțul ei.

Ocazional, conform declarațiilor de avere ale generalului Zisu, Roxana Zisu a fost angajată în sectorul privat cu salarii relativ mici.

În 2016, ea a început să lucreze la compania Agromad Corps, activând în domeniul agriculturii. Nu este clar ce poziție ocupa, însă salariul său anual era de 48.000 lei, ceea ce înseamnă aproximativ 4.000 lei pe lună.

Generalul Zisu, conflict de interese

Compania Agromad Corps a fost înființată în toamna anului 2011 de Iuliana Madlen Lazăr, fost consilier al președintelui Ion Iliescu, și de Ștefan Olteanu. La scurt timp după lansare, Olteanu a ales să se retragă din afacere. Iuliana Madlen Lazăr a continuat să dezvolte compania, având inițiativa de a achiziționa parțial sau integral acțiunile mai multor firme din domeniul agricol.

În aprilie 2018, ea a reușit să cumpere 80% din compania Agrodynamic SRL, care era deținută de alte două societăți: Ro-Verde Landscaping și Garden Center Grup.

Prima firmă era deținută de Iuliana Madlen Lazăr, iar cea de-a doua era sub patronajul antreprenorului Ionel Olteanu. După doi ani, Iuliana Madlen Lazăr și partenerul său Ionel Olteanu au vândut compania Agrodynamic lui Cristi Bobocea.

Extinderea cimitirului Ghencea, 25,67 milioane lei

În aprilie 2021, soțul Roxanei Zisu, generalul cu trei stele Cătălin Zisu, ocupa funcția de comandant al Comandamentului Logistic Întrunit din cadrul Statului Major al Apărării. Cu acea ocazie, a fost anunțată licitația pentru „extinderea cimitirului militar în cazarma 3430” din București, referindu-se la extinderea cimitirului Ghencea Militar.

Cimitirul Militar Ghencea

Cimitirul Militar Ghencea / sursa foto: wikipedia

Contractul a fost atribuit companiei Garden Center Grup la începutul anului 2022. Potrivit informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, contractul a fost semnat pe 24 martie 2022 și avea o valoare de 25,67 milioane lei, echivalentul a 5,2 milioane euro.

Fondurile erau exclusiv din bugetul Ministerului Apărării Naționale. Proiectul trebuia finalizat în termen de 12 luni, conform specificațiilor din caietul de sarcini.

Lucrări decontate în mod fictiv

Procurorii militari din cadrul DNA afirmă acum că o mare parte din lucrări a fost decontată în mod fictiv de antreprenorul Garden Center Grup SRL, condus de Ionel Olteanu, care a obținut ilegal aproape 12 milioane lei, echivalentul a 2,4 milioane euro.

Concret, procurorii susțin că firma lui Olteanu a încasat ilegal sumele pentru lucrările de evacuare a pământului și molozului, precum și pentru pământul de umplutură, în condițiile în care aceste lucrări nu au fost efectuate.

Între timp, au fost emise mai multe mandate de aducere pentru 21 de persoane, inclusiv pentru generalul Cătălin Zisu și afaceristul Ionel Olteanu.

Garden Center Grup, în atenția DNA pentru corupție

Numele companiei Garden Center Grup, deținută de Ionel Olteanu, este strâns asociat cu o altă afacere de corupție aflată în atenția Direcției Naționale Anticorupție.

Pe 30 aprilie 2015, DNA a emis un comunicat de presă prin care anunța reținerea lui Robert Kalman Raduly, pe atunci primar al orașului Miercurea Ciuc, și a lui Domokos Szoke, fost viceprimar al aceluiași oraș. Raduly a fost acuzat de abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu și conflict de interese, în timp ce viceprimarul a fost acuzat de abuz în serviciu și instigare la falsificarea unor documente oficiale.

DNA

DNA. Sursa foto: Facebook/ Direcția Națională Anticorupție

Conform informațiilor furnizate de DNA, viceprimarul Domokos Szoke, în calitate de președinte al Comisiei de evaluare a ofertelor pentru o licitație organizată de primăria Miercurea Ciuc, a declarat câștigătoare oferta prezentată de Garden Center Grup, deși aceasta nu îndeplinea cerințele necesare. Valoarea contractului era de 1,32 milioane lei.

Aceeași practică: lucrări doar pe hârtie

Ulterior, viceprimarul „a semnat acte administrative care au dus la aprobarea decontărilor ilegale în favoarea firmei, bazându-se pe o documentație care nu reflecta realitatea și care atesta lucrări pentru o suprafață de teren mai mare decât cea efectivă”, conform comunicatului DNA.

După finalizarea lucrărilor, Domokos Szoke „a semnat și avizat documentații justificative prin care au fost acceptate plățile pentru lucrări aferente unei suprafețe de teren de 100 de ori mai mare decât cea reală”, afirmă anchetatorii.

În octombrie 2020, judecătorii de la Curtea de Apel Târgu Mureș au decis să îi achite pe cei doi inculpați, primarul și viceprimarul, argumentând că „faptele nu sunt stipulate de legea penală sau nu au fost comise cu vinovăția cerută de lege”.

Recomandările noastre