Generalul Iulian N. Vlad a plecat din lumea noastră într-o altă lume, cea a eternității și împăcării cu sine în fața Supremei Judecăți. Destinul pământean al generaluui Vlad a început la 23 februarie 1931 și s-a sfârșit astăzi, 30 septembrie 2017.

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE!

Dascăl, militant al mișcărilor de tineret din anii ”40 ai veacului trecut, diplomat în științe juridice, militar de carieră, spirit erudit, familist desăvârșit, reformator împătimit al locurilor prin care a trecut, loial României și devotat cauzelor naționale, generalul Iulian  N. Vlad a avut imboldul lăuntric și puterea  să ia decizii de risc personal extrem, pe care istoria natională si le va asuma ca bun de patrimoniu al patriotismului real, dovedit prin fapte salvatoare de neam si țară.  

Despre cele mai multe dintre aceste fapte nu există nimic consemnat oficial, fiindcă așa a fost să fie rânduiala deciziilor si acțiunilor aflate sub incidența, deopotrivă benefică, dar si nefastă, a secretului și rațiunilor de de stat.

In viața oricărei națiuni apar momente de mare cumpănă si de răscruce a drumurilor istoriei. Nu toate aceste momente sunt faste. Și nu sunt, ori de câte ori între vointa națiunii si administratorul puterii naționale apar contradicții ireductibile pe calea soluțiilor democratice. 

In astfel de împrejurari, oamenii din fruntea serviciilor secrete trebuie  nu numai să știe, dar să aibă și forța necesară pentru a alege între a continua să servească o putere potrivnică națiunii ale cărei interese le-a confiscat, și a servi poporului, apărandu-i suveranitatea deciziilor, în virtutea spiritului si literei Constituției, ori lăsându-i liberă calea să-și reconsidere Constituția. O decizie de această natură a trebuit să ia generalul Iulian N. Vlad în contextul evenimentelor din 1989. Și a luat-o, asumându-și personal consecințele. Fapt pentru care și-a obținut pașaportul intrării demne, pe ușa din față, în istorie .

Pentru o astfel de decizie și faptele ce i-au urmat, un președinte al României hotărâse, la 17 decembrie  1989, trimiterea generalului Vlad în fața plutonului de execuție. 

Următorul președinte al României a afirmat public că a criticat ineficiența justiției în cazul generalului Vlad, iar rezultatul criticii a constat  în trei abuzuri judiciare cuantificate în 24 de ani și sașe luni de închisoare. 

Destin de vinovat de serviciu al istoriei ? Da, putem spune și așa. Dar numai dacă ținem neapărat să fim de partea celor care au premedidat nedreptatea. în cele ce urmează voi da și suport afirmației.

Viata si cariera omului care pleaca dintre noi, au fost călăuzite de o dragoste supremă – România. Devotamentului fata de semeni si adevăr l-a determinat să se pună în serviciu credincios neamului său si să servească Romania sub drapel vreme de aproape patru decenii.

In întreaga sa carieră, dedicată apărarii securitătii nationale a României, și-a îndeplinit cu exemplar simt de raspundere îndatoririle, punând mai presus de orice valorile definitorii ale ființei noastre naționale, atât de greu încercate și permament amenințate de … să le spunem “vicisitudinile istoriei”.

A pornit și a răzbit în viață cu îndemnurile și povețele mamei Eugenia și ale bunicii, tatăl Nicolae fiind pe front pentru eliberarea fraților de peste Prut și întregirea țării și a neamului, apoi într-un lung prizonierat.  Mama și bunica, neștiutoare de carte, și-au dorit să-l vadă dascăl. Le-a ascultat.

Elev eminent al Liceului „Gheorghe Chițu” din Craiova, s-a pregătit ca învățător.  

A fost remarcat pentru calitățile dovedite și îndrumat să activeze în Uniunea Asociațiilor Elevilor din România, Organizația Tineretului Sătesc, iar după unificarea mișcărilor de tineret în Uniunea Tineretului Muncitoresc.  

Din anul 1951, odată cu admiterea în Școala Militară și până la data de 05 ianuarie 1990 a fost militar activ.

A parcurs cu tenacitate toate treptele ierarhiei militare și  profesionale, până la gradul de general cu trei stele și  înalta demnitate de ministru secretar de stat în Ministerul de Interne și șef al Departamentului Securității Statului. 

Două decenii și jumătate a activat în domeniul învățământului militar din Ministerul de Interne. Ca șef al Direcției Învățământ a pus bazele mai multor instituții de formare și specializare a personalului din toate armele Minsterului de Interne. în această calitate a pus în aplicare decizia politică istorică și ordinul memorabil ca ofițerii de informații externe ai României să nu se mai pregătească prin alte țări. De asemenea, i se datorează unificarea și transformarea școlilor de ofițeri în instituții de învățământ superior.  

Din anul 1977 și până la finalul abrupt al carierei militare a făcut parte din conducerea Ministerului de Interne ca secretar de stat, adjunct al ministrului, ministru secretar de stat și șef al Departamentului Securității Statului  (membru al Guvernului). 

A pus bazele sistemului național de apărare antiteroristă și a inițiat o amplă reforma contraspionajului , două domenii pe care le-a coordonat nemijlocit și în care România a avut rezultate de rezonanță internațională.

In perioadele de maximă confruntare a beligeranților Războiului Rece , mai bine de un deceniu a fost mandatat, de la cel mai înalt nivel, să pregătească vizitele oficiale în străinătate ale Președintelui României, calitate în care a câștigat stima, respectul și aprecierile deosebite  ale președinților sau prim miniștrilor statelor vizitate, pentru maniera exemplară în care a promovat și apărat interesele tării sale în relațiile internaționale. În fapt, acesta a fost și temeiul pentru care a fost investit în ultima și cea mai importantă funcție deținută, fiind primul și unicul profesionist din interiorul sistemului numit ca șef deplin al Securității Statului. 

In 13 ani, cât a îndeplinit funcții de cea   mai înaltă răspundere în conducerea Ministerului de Interne și a  Securității Statului nu a avut nici-un contact operativ cu omologi din statele membre ale Tratatului de la Varșovia. în schimb, a îndeplinit misiuni care au condus la  importante deschideri către servicii similare din spațiul euroatlantic. Generalul Iulian N. Vlad s-a impus ca un redutabil partener în cooperarea cu servicii speciale din Europa de Vest, Orientul Apropiat și Mijlociu. Doi premieri ai Israelului i-au adresat mesaje de apreciere și mulțumire.

In mod cu totul aparte, se cuvine a-i evoca meritele excepționale în  relațiile stabilite cu Ministerul Securității Externe al Chinei și schimburile de informații de cea mai mare importanță pentru apărarea și securitatea României, dar și a Chinei. Menționând că din lumea comunistă doar România și China aveau departamente speciale de apărare față de serviciile sovietice , cred că aduc argumentul forte privind substanța axei secrete București-Beijing. Și mai trebuie spus că în considerația acestei conlucrări , ministrul securității Chinei când a acceptat o invitație în Romînia, la începutul anilor ”90, a solicitat expres includerea în program a unei întrevederi cu generalul Iulian Vlad, care se afla în nedreapta detenție.

Spun nedreapta detenție și odată cu această afirmație fie-mi îngăduit să nu-l lăsăm pe generalul Vlad să plece dintre noi fără a se face public faptul că generalul magistrat Adrian Nițoiu, judecătorul în cele trei înscenări judiciare ce i-au fost intentate, nu a putut să ducă cu el în mormânt povara nedreptății, a abuzului judiciar la care a fost obligat în chip mârșav. A simțit nevoia să-și elibereze conștiința și s-a mărturisit victimei. Mai mult, l-a invitat pe generalul Vlad în familie, pentru a o încredința de iertare. Apoi i-a oferit stiloul cu care i-a semnat cele trei sentințe. Judecătorul, ceva mai împăcat sufletește a mai trăit cît să-și rănduiască trecerea Styxului. A fost chemat și el la judecată. La judecata Tatălui Ceresc.

Adevărul.

Generalul Iulian Vlad a fost condamnat din exterior pentru dejucarea celor mai nefaste obiective ale planului de reformare perestroikistă a României, asumat și de puterile occidentale, cunoscut și  la Vatican. Deciziile și faptele generalilor Iulian Vlad și Stefan Gușă au făcut imposibilă destrămarea României, fiind sine die amânate: unirea celor două Moldove, a Banatului sârbesc cu Banatul românesc , a Maramureșului interior cu Maramureșul exterior, tranșarea statutului noilor entități, dar și al Dobrogei, toate acestea făcând să pară cât mai firească și desprinderea Transilvaniei, în care scop Armata de Vest a Ungariei fusese dislocată de la granița cu Austria la frontiera cu România. Cam așa s-au exprimat, în vreo - două trei rînduri, chiar și în ultimul deceniu, lideri de seamă de la Moscova, iritați de turnura  evenimentelor din fosta lor zonă de influență.

Planul menționat a fost sabotat de doi generali români. În ordinea deciziilor și actelor lor de comandă, generalul-colonel Iulian N. Vlad și generalul-maior Ștefan Gușă.

Cel dintâi menționat, generalul-colonel Iulian N. Vlad, în calitatea de ministru secretar de stat la Ministerul de Interne și șef al Departamentului Securității Statului :

(1) premerător evenimentelor a interzis uzul de armă de către efectivele Departamentului Securității Statului, iar în dimineata zilei de 22 decembrie a solicitat și Inspectoratului General al Miliției să emită un ordin în acest sens;

(2) și-a dezarmat toate forțele luptătoare din subordine, inclusiv deținătorii de armament individual, dispunând securizarea și sigilarea locurilor de păstrare a armamentului și muniției;

(3) a interzis, din faza incipientă a evenimentelor, orice fel de intervenție sau prezență a Securității în mișcările de stradă,

(4) informat fiind de generalul Ștefan Gușă că se află în legătură telefonică cu Ferenc Karpati, ministrul Apărării al Ungariei, apoi cu Comandamentul Militar Unificat al Tratatului de la Varșovia, care doresc confirmarea cererii de ajutor militat adresată de factorul politic, a fost categoric împotrivă și

(5) a dejucat provocările și diversiunile prin care se urmărea declanșarea unui război fratricid între Armată și Securitate. Dacă acest obiectiv intermediar al conspirației internaționale ar fi fost realizat, calea intevenției externe se deschidea și condițiile izbucnirii războiului civil, implicit ale dezmembrării teritoriale a României erau împlinite.  

Cel de al doilea general, generalul-maior Ștefan Gușă, în calitatea de Șef al Marelui Stat Major s-a opus cu fermitate și vehemență ofertelor armatelor ungare și sovietice de a intra pe teritoriul României. Trebuie menționat că războiul informațional crease, deja, în câteza zeci de minute, starea de teroare psihică și isterie mediatică, de tulburări, incidente, amenințări și pericole iminente, toate induse prin dezinfomare în cascada și transmise în direct de televiziune pentru ca cererile de intervenție militară externă, care, de altfel, au și fost anunțate ca realizate, să aibe aparențele de necesitate. 

Generalii Ștefan Gușă și Iulian Vlad au dovedit în acele momente de mare cumpănă o extraordinară luciditate în evaluarea situațiilor conflictuale provocate de forțe inamice, externe și interne, iar deciziile luate de comun acord au dejucat escaladarea mult mai periculoasă a evenimentelor. Pentru loialitatea dovedită poporului român și opoziția la trădare națională, aveau, ulterior, să plătească.

La viața generalului Iulian Vlad au fost puse în operă nu mai puțin de opt  atentate, de la care a fost salvat numai de pronia cerească.

Exemplu de onestitate politică si civism, Domnia Sa a dat dovadă,  până în ultima clipa a vietii sale , de un crez exemplar în forta principiior care i-au calauzit viata, asumandu-si lucid, inteligent si responsabil destinul.

În ziua de vineri, 05 mai 2017, mi-a spus că are zilele numărate și că, în scurt timp, nu va mai fi printre noi, dar  pleacă cu sentimentul misiunii de căpătâi îndeplinite și că nu regretă privațiunile care i-au marcat viața, fiindcă și ele sunt parte a vieții.

Posteritatea si istoria vor judeca si aseza trecerea prin aceasta lume a generalului Iulian N. Vlad la locul pe drept meritat.

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE!