Comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Philip Breedlove, a anunţat, astăzi, la Bucureşti, că o decizie privind prepoziţionarea de echipamente militare grele ale NATO în România va fi anunţată "foarte curând" şi s-a arătat sigur că, atunci când acest lucru se va întâmpla, România "va răspunde prompt (...) şi va fi de acord".
"Da, această decizie va fi anunţată foarte curând. Sunt sigur că atunci când lucrul acesta se va întâmpla, România va răspunde prompt, ca de fiecare dată, şi va fi de acord cu prepoziţionarea acestei tehnici, fiind întotdeauna un partener de încredere pentru NATO", a spus Breedlove, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, întrebat dacă s-a luat decizia ca România să găzduiască inclusiv tehnică grea de luptă.
La rândul său, oficialul român a precizat că legat de acest subiect există deja discuţii la nivel tehnic.
Comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Philip Breedlove, are programate, marţi, la Bucureşti, întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta.
MApN menționase anterior că pe agenda discuţiilor între ministrul Dușa și generalul Breedlove se află subiecte referitoare la situaţia de securitate din Ucraina, implementarea planului de acţiune al Alianţei pentru creşterea capacităţii operaţionale şi misiunea NATO din Afganistan.