Celebrul general Dan Voinea, procurorul care a pornit dosarele Mineriadei din iunie 1990 și al Revoluției din 1989, a fost invitatul special al emisiunii "Evenimentul Istoric". Acesta a făcut dezvăluiri explozive despre modul cum au fost blocate dosarele violențelor din 13-15 iunie și cine a avut interes.
La scurtă vreme după evenimentele tenebroase care au culminat cu Revoluția din 1989, un eveniment terifiant făcea înconjurul lumii: Mineriada din 13-15 iunie 1990. Procurorul care s-a ocupat de dosar a precizat, în emisiunea moderată de jurnalistul Alecu Racoviceanu și cercetătoarea CNSAS Alice Barbu, că din punct de vedere al modalității de organizare a represiunii, Revoluția se aseamănă cu Mineriada.
"Toate dispozitivele au fost coordonate de aceiași generali. La Mineriadă au participat cei de la Armată și de la Ministerul de Interne în subordinea generalului Stănculescu. I-am trimis în judecată și au fost condamnați în Dosarul Timișoara".
Iliescu a insistat să se folosească armata
Gen. Voinea a relatat cum a instrument dosarul. "Am insistat foarte mult să intru în jurnalul acțiunilor de luptă. În funcție de jurnal făceam planul de anchetă". "Au fost mobilizați de structurile SRI-ului din țară. Era o structură compusă din cei care proveneau numai din Securitate.
Sunt și mijloace de probă scrise, dar și zecile de mărturii ale minerilor. Cel care a coordonat represiunea a fost un om politic, Ion Iliescu. În jurnalul ținut de generalul Șchiopu, a consemnat pe ore intervenția d-lui Iliescu pe 13 iunie. Generalul intervine și îi spune că nu e cazul să folosească armata. Iliescu insistă".