Gazprom va folosi conducta abandonată Nord Stream 2 în afacerile Rusiei: „Va fi posibilă lansarea celui de-al doilea șir offshore al gazoductului”

Gazprom va folosi conducta abandonată Nord Stream 2 în afacerile Rusiei: „Va fi posibilă lansarea celui de-al doilea șir offshore al gazoductului”Sursa: pravda.ru

Gazprom intenționează să utilizeze capacitatea excesivă de transport de gaze pe uscat a proiectului Nord Stream 2, pentru a furniza gaze naturale către regiunile din nord-vestul Rusiei, a declarat compania, într-un mesaj postat pe Telegram.

Gazoductul, care ar fi trebuit să fie folosit pentru a exporta gaze în Germania, rămâne, în prezent,  nefuncțional. Prin urmare, capacitatea terestră a sistemului va fi utilizată în alte scopuri, a precizat compania.

Nord Stream 2 va fi folosit de Rusia

Gazprom a precizat că doar un singur șir al sistemului de gazoducte va fi pus în funcțiune în totalitate, în cazul în care partea germană va decide să pună în funcțiune proiectul. „Va fi posibilă lansarea celui de-al doilea șir offshore al gazoductului Nord Stream 2 nu mai devreme de 2028", a adăugat Gazprom, conform publicației Pravda.

Pe scurt, Nord Stream 2, nefolosit și abandonat, va fi folosit pentru a dezvolta aprovizionarea cu gaze a regiunilor din nord-vestul Rusiei. Chiar dacă Germania permite lansarea gazoductului, doar un singur șir al sistemului va începe să funcționeze, în timp ce al doilea - nu mai devreme de 2028.

Proiectul Nord Stream 2, în faliment

Nord Stream 2 a fost înghețat în februarie, în ciuda finalizării construcției sale. La sfârșitul lunii martie, s-a aflat că operatorul gazoductului Nord Stream 2 AG a depus o cerere de faliment în Elveția.

La începutul lunii aprilie, Gas for Europe, filiala germană a operatorului Nord Stream 2, a anunțat, de asemenea, posibilitatea de a-și închide activitatea.