Astfel, FCM Târgu Mureş va retrograda în Liga a II-a. Gruparea olteană, care a încheiat sezonul pe locul 3 în Seria a II-a a eşalonului secund, va juca în premieră pe prima scenă a fotbalului românesc, după ce Poli Timişoara şi-a retras dosarul de licenţiere. Gaz Metan Severin este un club fondat în 2007.

Gruparea din Drobeta Turnu Severin îl are ca preşedinte pe Gheorghe Constantin, fostul şef al arbitrilor şi actual membru în Comitetul Executiv al FRF. Costică "Vâlcea" a fost în arest câteva luni în 2009, în urma scandalului "mită pentru arbitri", în care a fost implicat şi fostul patron al formaţiei FC Argeş, Cornel Penescu.