Gaura la bugetul de stat este de 20 de miliarde de lei. Ministrul de Finanțe a recunoscut acest lucru în Parlament

Prezent în Parlamentul României, unde a fost convocat de urgență pentru a da explicații referitoare la problemele actuale legate de bugetul de stat, ministrul de Finanțe a recunoscut că veniturile Statului sunt mai mici cu 20 de miliarde de lei.

La început de an, bugetul de stat se formează pe baza unor estimări legate de încasările de taxe și de impozite de la cetățeni și de la societățile comerciale.

În acest an, estimările au fost făcute prost, din moment ce minusul la bugetul de stat, pentru primele trei luni, este de 20 de miliarde de lei.,

Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu a recunoscut acest lucru, chiar de la tribuna Camerei Deputaților, unde a fost convocat de USR, pentru a da explicații.

”Economia nu evoluează întotdeauna liniar și trebuie să te adaptezi. Și anul trecut, am făcut o ajustare de 10 miliarde de lei, undeva în mai. Gaura la bugetul de stat nu e în niciun caz de 20 de miliarde de lei. Încetinirea încasării veniturilor se cifrează undeva la 4,7 miliarde de lei față de programat”, a declarat Câciu.

Trebuie o colectare mai bună

Rezolvarea situației, a mai spus ministrul de Finanțe, poate fi o colectare mai bună a taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, care ar urma să fie făcută de către inspectorii de la ANAF.

”Dacă România are arierate recuperabile de încasat 25 de miliarde și o evaziune fiscală estimată la 12%, nu credeți că este bine să întărim colectarea? Eu zic ca da. Dar până unele lucruri de acest gen se întâmplă e bine ca și statul să ia măsuri de consolidare bugetară pe partea cheltuielilor. Să dea Dumnezeu ca la rectificare veniturile să fie pe măsura estimatului și atunci poate găsim ca supliment un pachet de măsuri pentru populație. Ceea ce face Guvernul e un gest de responsabilitate. Toți cetățenii ne cer ca statul să fie mai suplu. Nu cred că este greu să facem acest efort și să reducem cheltuielile bugetare”, a mai spus ministrul de Finanțe, citat de Știripesurse.

Salariile bugetarilor nu vor fi tăiate

Ministrul Muncii, Marius Budăi declara în cursul zilei de luni că PSD nu va tăia niciodată, salariile angajaților de la stat.

”Simplu şi direct vă spun şi eu, mă uit în ochii cetăţenilor români şi le spun că atâta timp cât noi, PSD, vom fi la guvernare este exclusă această variantă de tăiere a salariilor. Că trebuie să facem tot posibilul şi să reducem risipa este cu totul şi cu totul altceva. Şi să încadrăm în fişa postului unui ministru, şi a unui decident, şi a unui ordonator de credite, şi anume o cheltuire eficientă a fondurilor publice este cu totul şi cu totul altceva”, a spus Budăi.