"Garsoniera" cu trei camere

"Garsoniera" cu trei camere

Inspirată dintr-un model asiatic, locuinţa multifuncţională are o suprafaţă de 28 de metri pătraţi utili şi costă circa 40.000 de euro, fără mobilier.

Cum poţi avea într-o garsonieră de 28 de metri pătraţi utili sufragerie, bucătărie şi dormitor? Acest lucru este posibil într-o locuinţă multifuncţională. Un apartament pe acest model a fost prezentat ieri, în premieră pe piaţa din România, de către dezvoltatorul, Impact Developer & Contractor.

Garsoniera multifuncţională înglobează trei camere într-una singură, cu ajutorul unui perete rotativ. Preţul unei astfel de locuinţe este de circa 40.000 de euro, la care se adaugă costul mobilierului, potrivit dezvoltatorului.

Locuinţa este amplasată în complexul rezidenţial Greenfiled, din zona Pădurii Băneasa din Bucureşti, şi face parte din conceptul denumit Kaleidoscop. Întreg sistemul se bazează pe un perete rotativ de 2,8 metri pe 2 metri, gândit pentru a fi folosit în trei ipostaze: cameră de zi - cu canapeua întoarsă spre fereastră, bucătărie - cu mobilerul de bucătărie întors spre fereastră şi "welcome room" cu canapeaua întoarsă spre uşă şi bucătăria în spate. Dezvoltatorul se aşteaptă ca acest tip de locuinţă să atragă tinerii cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani, necăsătoriţi şi care duc o viaţă activă.

Mobilă la cerere

Canapeaua poate fi extinsă, astfel că livingul devine dormitor în timpul nopţii. Mobilierul utilizat în utilarea apartamentului este şi el multifuncţional. Spre exemplu, un corp cu deschidere batantă are o funcţie dublă: în poziţie verticală este oglindă cu etajeră, iar în poziţie orizontală devine birou. În cadrul mobilierului de bucătărie s-au folosit uşi batante cu deschidere electronică, hota este retractabilă, frigiderul este încorporat, iar chiuveta dispune de instalaţii pivotante.

Mobilierul nu este inclus în preţul de 40.000 de euro. Dan Ioan Popp, preşedintele Impact Developer & Contractor, spune că acesta poate fi achiziţionat şi de clienţi, însă nu este chiar la îndemână, în sensul că trebuie prins pe peretele rotativ. Compania oferă şi mobilierul la cerere, însă în acest caz preţul locuinţei poate creşte cu circa 10.000 de euro.

"Noi am încercat să o facem mai ieftină, dar nu am putut. Doar volumele mai mari pot scădea preţul, dar nici aşa nu se fac reduceri mai mari de 10%“, a comentat omul de afaceri.

Peretele rotativ are un ax central, care încorporează utilităţile pentru bucătărie şi care dispune de un rulment garantat la 250.000 de rotaţii. Dacă peretele este rotit de trei ori pe zi, într- un an se realizează circa 1.000 de rotaţii.

Planuri de dezvoltare

Impact intenţionează să finalizeze cinci astfel de locuinţe până în luna septembrie, însă nu va face mai mult de 20 de unităţi dacă nu există cerere. Potrivit lui Popp, într-un bloc cu două scări ar putea intra în jur de 36 de locuinţe Kaleidoscop, dar nu vor fi construite blocuri doar cu astfel de apartamente.

TENDINŢĂ

Modelul asiatic drept inspiraţie

În străinătate, modelul locuinţelor multifuncţionale există de mulţi ani. Unul dintre cele mai impresionante proiecte de acest gen este cel al arhitectului chinez Gary Chang, care şi-a transformat garsoniera sa din Hong Kong, în suprafaţă de 30 mp, într-un spaţiu multifuncţional care îmbină elementele a 24 de camere.

"E celebră garsoniera din Hong Kong cu 24 de funcţionalităţi, dar necesită o organizare mai mare şi e prea complicată. Noi am sesizat un interes pentru lucruri mai sofisticate şi, bineînţeles, bugetul mai restrâns", a declarat Dan Ioan Popp, preşedintele Impact Developer & Contractor.

Potrivit acestuia, prototipul de locuinţă care a fost prezentat ieri mai necesită îmbunătăţiri. "Ideea de a fi mai ergonomic nu este nouă. Am văzut primele tendinţe în anii ’50 în pieţele dezvoltate şi a fost o modă serioasă vreo 15 ani", precizează Dan Ioan Popp. <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/Lg9qnWg9kak" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> "Ideea de a fi mai ergonomic nu este nouă. Am văzut primele tendinţe în anii ’50 în pieţele dezvoltate şi a fost o modă serioasă vreo 15 ani." DAN IOAN POPP, preşedintele Impact Developer & Contractor

Ne puteți urmări și pe Google News