Gălăgioșii blocului riscă să-și piardă casa. Un exemplu concret, explicat de un avocat

Sursa foto: Dreamstime.com

Ce se întâmplă când un vecin insistă să îi deranjeze pe ceilalți? Cei care locuiesc la bloc, și nu numai, trebuie să știe că legea nu iartă în cazul în care regulile sunt încălcate. În situația în care cel care perturbă liniștea în mod repetat este acționt în judecată, poate ajunge să își vândă casa pentru a plăti daunele de natură morală pe care instanța i le pune în sarcină. Avocatul Adrian Cuculis vine cu un exemplu concret, în care un vecin care a fost dat în judecată pentru că a creat neplăceri celorlați a fost obligat de instanță la plata a 10.000 de euro.

„Și nu exagerăm cu nimic, în contextul în care persoana care insista în fiecare seară să pună muzica stătea într-o garsonieră care valora cam 40.000 de euro. Prin urmare, nu uitați că orice faptă prejudiciabilă pentru altul, chiar și simpla bormașină repetată, poate să vă coste scump. Trebuie precizat că decizia este definitivă și, practic, și pusă în executare silită între timp. Pare imposibil să fii tras la răspundere că asculți muzică tare și deranjezi vecinii? Ei bine, nu este.

Și simplul deranj provocat prin necesitatea apelării la forțele de ordine prin serviciul 112 și declararea aspectelor neplăcute către poliție reprezintă în sinea ei o faptă prejudiciabilă. Nu uitați! Pentru a vă găsi dreptatea, trebuie să aveți probe”, a explicat avocatul Adrian Cuculis pe indrumari-juridice.eu.

Timpul pierdut cu reclamațiile se plătește

Motivarea instanței care l-a obligat pe vecinul gălăgios să plătească sume imense: „Instanța reține că reclamanții sunt împiedicați să se odihnească, aspect care le afecteaza inclusiv viața profesională și își petrec parte din timpul liber dând declarații în fața organelor de constatare ale poliției, pârâtul însuși declarând că are cunoștință de 14 procese verbale de contravenție încheiate împotriva sa de către organele de poliție pentru tublurarea liniștii locatarilor. Sentință civilă rămasă definitivă”.

Sursa foto: indrumari-juridice.eu

Avocatul Adrian Cuculis a mai explicat ce trebuie să facă cei care sunt deranjați de vecini. Ținând cont de faptul că deranjarea vecinilor trebuie să fie dovedită de către cel deranjat, există o serie largă de parghii, așa cum arată și decizia instanței:

-Chemare poliției – cu cât mai multe procese verbale, cu atât mai veridică este plângerea; -Înregistrarea zgomotelor produse și identificarea orei când au fost produse; -Asigurați-vă că aveți și martori atunci cand se întâmplă.