Gabriela Firea face sondaj dacă să demoleze Chatedral Platza sau nu. Arhiepiscopia Romano-Catolică îi cere primarului să infirme să managerul clădirii este naşa sa de cununie
- Căt ălina Constantin
- 18 mai 2017, 11:49
Scandal între primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, și Arhiepiscopia Romano-Catolică București. Reprezentanții bisericii o acuză pe Firea că recurge la acțiuni extreme de ocolire a legii pentru a nu se afla dedesubturile caracatiței Cathedral Plaza. Arhiepiscopia cere public ca primarul general să infirme că Daiana Voicu, managerul dezvoltatorului proiectului Cathedral Plaza, este nașa sa de la cununia civilă.
Reacția Arhiepiscopiei vine după ce Firea a cerut înlocuirea purtătorului de cuvânt al ARCB pentru comportament inadecvat pe rețelele de socializare, după ce Francisc Doboș a postat recent pe pagina sa de Facebook mai multe articole din care reiese implicarea primarului general în afacerea de milioane de euro Cathedral Plaza și legăturile de cumetrie cu Daiana Voicu, fosta șefă de la Willbrook România.
În replică, primarul general susţine că a cerut aviz pentru demolarea construcţiei, dar că vrea să întrebe bucureştenii dacă vor asta. Asta, deşi există o decizie definitivă şi irevocabilă care spune că imobilul trebuie demolat.
Declaraţiile primarului general Gabriela Firea privind realizarea unui sondaj în ce priveşte Cathedral Plaza au fost scoase din context, precizează PMB, atrăgând atenţia asupra faptului că demolarea unei astfel de clădiri presupune costuri de milioane de euro.
"Primarul general nu a afirmat că doreşte realizarea unui sondaj în care să întrebe bucureştenii dacă să respecte sau nu hotărârea unei instanţe, declaraţia edilului şef fiind scoasă din context. Aşa cum a reiterat în repetate rânduri primarul general, Primăria Municipiului Bucureşti respectă şi va respecta întotdeauna legea şi va lua toate măsurile legale pentru protejarea atât a banului public, cât şi a patrimoniului oraşului", se arată într-un comunicat transmis miercuri de PMB.
Potrivit aceleiaşi surse, clădirea fost edificată în baza unei autorizaţii emise de Primăria sectorului 1.
"Gabriela Firea s-a referit la faptul că, în condiţiile în care o acţiune de o asemenea amploare (demolarea unei clădiri situată în centrul oraşului, care se afla în topul celor mai înalte construcţii din Capitală, având 19 etaje + alte 4 etaje în subteran) implică o serie de costuri de ordinul milioanelor de euro, ar fi indicat ca bucureştenii să fie consultaţi dacă doresc să suporte o asemenea cheltuială, în condiţiile în care această clădire a fost edificată în baza unei autorizaţii emise de o altă autoritate locală şi anume Primăria sectorului 1", a menţionat PMB.
Totodată, afirmaţia Gabrielei Firea a fost făcută în contextul în care hotărârea emisă de instanţa de judecată obliga primarul general să emită dispoziţia de demolare, dar nu precizează pe cheltuiala cui se va face această demolare, se arată în comunicat.
"Considerăm că reducerea soluţionării unei probleme reale la simple interpretări nefundamentate, tendenţioase şi denigratoare nu reprezintă în niciun caz o abordare constructivă, adevăratul subiect fiind complet ignorat: se pare că niciuna dintre persoanele care au interpretat declaraţia primarului general nu este preocupată de faptul că ar putea plăti, alături de ceilalţi bucureşteni, o sumă colosală pentru corectarea unor erori făcute cu mulţi ani în urmă", apreciază PMB.
Primăria a reamintit că a iniţiat demersurile pentru punerea în aplicare a sentinţei 2520/28.06.2012 privind desfiinţarea construcţiei de birouri Cathedral Plaza. Astfel, pentru identificarea modalităţilor de demolare şi a costurilor aferente acestui proces, au fost demarate în anii precedenţi două proceduri de achiziţie publică. Ambele proceduri de achiziţie au fost anulate, prima pentru lipsa oricăror oferte conforme, iar la cea de a doua procedură neprezentându-se niciun ofertant.
"Pentru continuarea demersurilor în vederea atribuirii unui contract de consultanţă în domeniul evaluării impactului asupra structurii imobilului Cathedral Plaza şi asupra siguranţei în exploatare, precum şi pentru stabilirea modalităţilor de desfiinţare a construcţiei, a fost inclusă în Programul anual al achiziţiilor publice pe anul 2017 al Municipiului Bucureşti o nouă procedură de licitaţie publică. În bugetul pentru anul 2017 a fost alocată suma de un milion de lei", a anunţat PMB.
Noua procedură urmează să fie publicată atât în SEAP, cât şi în TED (Tenders Electronic Daily) versiunea online a "Suplimentului la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene" dedicat achiziţiilor publice europene pentru maximizarea şanselor desemnării unui câştigător.
"E de menţionat că pe rolul instanţelor de judecată mai există şi alte litigii cu privire la acest imobil, iar cercetarea judecătorească în aceste cazuri nu este finalizată. Majoritatea dosarelor privind această speţă sunt suspendate până la soluţionarea dosarului nr. 8563/3/2013, aflat aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, ce are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de proprietarul construcţiei - SC Millenium Building Development SRL - prin care acesta a solicitat obligarea primarului municipiului Bucureşti să emită actul administrativ final reprezentat de autorizaţia de construire pentru intrarea în legalitate a construcţiei 'Cathedral Plaza'", se mai arată în comunicat.