Gabriela Firea atac la Nicușor Dan: „Nu e în stare să construiască şi atunci dărâmă tot”

Gabriela Firea demitere Vlad Voiculescu date covid

Fostul primar general al Capitalei, senatorul PSD Gabriela Fireaa afirmat marţi că actualul edil, Nicuşor Dan, este „deranjat” de realizările ei.

Gabriela Firea atac la Nicușor Dan. Afirmația a fost făcută după ce Nicușor Dan a anunţat că vehiculele Societăţii de Transport Bucureşti pe care scrie „Primăria Capitalei" vor fi decolantate pentru atragerea de reclame comerciale.

„Nu e în stare să construiască şi atunci dărâmă tot! Când am ajuns primar, bucureştenii călătoreau înghesuiţi în autobuze, unii chiar pe scară, punându-şi viaţa în pericol. Am achiziţionat 400 de autobuze noi Euro 6 şi 130 autobuze Hybrid. Pe noul primar îl deranjează că pe autobuze scrie că sunt achiziţionate în 2018. Adică în mandatul 'lui Firea'. Îl deranjează realizările mele. În loc să achiziţioneze şi el 200-300 de autobuze, să fie înlocuite toate cele vechi, Plicuşor a dat ordin să fie răzuit de pe autobuze anul achiziţionării. Pe motiv că spaţiul va fi folosit pentru publicitate! Adică, iar pile şi aranjamente, pentru sponsorii şi prietenii politici. Sacrifică cetăţenii care nu vor mai putea vedea pe fereastră, plus că mulţi călători simt un sentiment de claustrofobie, doar ca să umple buzunarele unor băieţi",

Dar ce ştie Plicuşor? Îl doare pe el de oameni? Se vede treaba că nu! Stai liniştit, Plicuşor! Bucureştenii NU uită aşa uşor cum crezi tu! Şi te vor ţine minte şi pe tine că NU ai construit nimic. Te-ai ocupat doar de blocări, stopări, raşchetări, demolări şi poliţe. Ţine minte 3 cuvinte: vei deconta tot!",  a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Vehiculele STB pe care scrie „Primăria Capitalei” vor fi decolantate

Edilul Nicuşor Dan a declarat marți că vehiculele STB pe care scrie „Primăria Capitalei" vor fi decolantate, iar spaţiul respectiv va fi vândut pentru reclame comerciale, a anunţat, marţi, .

„Vehiculele destinate transportului public local vor fi decolantate, iar spaţiul respectiv va fi vândut pentru reclame comerciale. E vorba de vehiculele STB pe care scrie acum 'Primăria Capitalei'. Ştim cu toţii că sunt ale Primăriei, nu e nevoie ca acest lucru să fie scris peste tot. N-am înţeles niciodată de ce s-a decis aşa ceva, dar foarte probabil are legătură cu cultul personalităţii fostului primar. În loc să facem reclamă inutilă Primăriei Capitalei pentru un serviciu public pe care oricum îl furnizează, vom căuta să colectăm fonduri suplimentare de la agenţii economici privaţi care îşi doresc reclamă în spaţiul public", a explicat el.