Donald Trump nu pierde timpul la G7 mai ales atunci când vine vorba despre ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. La micul dejun cu premierul britanic i-a promis o tranzacție comercială „mare” aşa cum n-a mai fost între Statele Unite și Regatul Unit.
"Totul va fi posibil numai atunci când Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană", a promis Donald Trump, descriind blocul UE ca fiind un obstacol care a împiedicat perspectivele economice ale Londrei.
Cu o îmbrățișare caldă omologului său american i-a spus lui Boris Johnson că cele două țări vor încheia un „acord comercial fantastic odată ce obstacolele vor fi înlăturate”.
Președintele SUA a luat micul dejun cu premierul Boris Johnson la summitul G7 din Franța, în care şi-a exprimat încrederea că un acord comercial complet între Statele Unite și Marea Britanie ar putea fi încheiat rapid. "Vom încheia un acord comercial foarte important, mai important ca niciodată cu Regatul Unit" ”, a spus Trump, referindu-se la ieșirea iminentă a Marii Britanii din UE.
Cu toate acestea, ambii lideri au trimis semnale contradictorii cu privire la viitoarele negocieri. În timp ce Trump și-a exprimat încrederea că vor ajunge în curând la un acord și l-a lăudat pe Johnson drept „omul ideal” pentru un Brexit prosper în Marea Britanie, BoJo părea mai prudent, spunând că este „încântat” dar se așteptă ca negocierile să fie „dure”, potrivit liberation.