G20 l-a adormit pe Berlusconi. Cum a aţipit premierul Italiei în timp ce se vorbea despre salvarea ţării sale

În timp ce liderii lumii discutau, săptămâna trecută, la Cannes, în timpul summitului G20, despre criza din zona euro şi despre cum poate fi evitat ca Italia să nu devină următoarea victimă, premierul italian Silvio Berlusconi a adormit.

Potrivit tabloidului "Daily Mail", Berlusconi ar fi fost răpus de somn în timp ce Barack Obama, David Cameron, Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy îi cereau şefului guvernului de la Roma să depună eforturi pentru a-şi salva ţara de la faliment. Iritaţi de faptul că Berlusconi nu le dădea atenţie, liderii prezenţi la summit l-au obligat, practic, să permită inspectorilor FMI să verifice documentele italiene pentru a evita ca Italia să aibă soarta Greciei.

Un diplomat a declarat că "există temeri că Berlusconi nu controlează evenimentele din Italia. A adormit de două ori în timpul discuţiilor. Asta a provocat o îngrijorare considerabilă în rândul oficialilor. Ei l-au trezit împingându-l. Alţi lideri din jurul mesei au observat".

Berlusconi a avut ulterior un moment de furie la adresa monedei unice, declarând că"Italienii au fost sărăciţi de introducerea euro". În vreme ce premierul Berlusconi se relaxa la Cannes, la Roma, adversarii săi politici, din ce în ce mai numeroşi, ar fi avut o întâlnire în care au discutat cum îl pot debarca de la putere. Ieri, străzile Romei s-au umplut de mii de manifestanţi care au protestat faţă de guvernul lui Berlusconi, mai ales după ce acesta a refirmat recent că nu are de gând să demisioneze.

Italia, cu datorii de sute de miliarde de euro, care expiră în următoarele 12 luni, se împrumută din ce în ce mai greu de pe pieţele financiare internaţionale. Dobânda pentru credite pe un an în cazul său a crescut la 5,1%, cel mai ridicat nivel de când a aderat la moneda unică şi multa mai mare decât cea pe care o plăteşte Germania (0,3%).