O furtună puternică a lovit Craiova în după-amiaza zilei de marți, 28 iunie. În urma acesteia, doi copaci au căzut peste mașinile din proximitate, în vreme ce un acoperiș a fost spulberat de vânt. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale.
Primăriei Craiova anunță că acoperișul a căzut în intersecția străzilor Nantere cu Spania, motiv pentru care circulația în zonă a fost deviată.
Furtună puternică în Craiova
„În urma vijeliei puternice din după-amiaza zilei de marți, 28 iunie 2022, un acoperiș de bloc a căzut pe carosabilul din intersecția străzilor Nantere cu Spania, fără a se înregistra victime. Echipajele Poliției Locale au deviat imediat circulația în zonă. Rugăm șoferii să ocolească zona, să circule cu atenție și să respecte semnalizările agenților de pe teren“, anunță autoritățile locale craiovene.
Meteorologii au emis și o avertizare de vreme rea pentru zona Craiovei, astfel că echipe de intervenție din subordinea Primăriei Craiova au fost trimise pe teren, pentru a putea acționa promt, în caz de necesitate.
„În acest moment sunt anunțati la 112 un copac căzut pe carosabil str. Mihai Berca, unul pe strada Ion Tuculescu și un acoperiș luat de vânt pe strada Spaniei intersecției Putnei”, conform ISU Dolj.
Circulația în zonă a fost restricționată
Din cauza unui cablu de electricitate rupt, de pe Calea București – zona Electroputere Mall, circulația tramvaielor a fost oprită pe sensul dinspre centrul Craiovei spre Lăpuș.
Pe lângă asta, un copac doborât de vijelie a căzut peste două mașini parcate pe strada Mihail Bîrca, în dreptul blocului F2, conform Gazeta de Sud.
„Ca urmare a furtunii, unul dintre cablurile care alimentează linia de tramvai s-a rupt. Am suplimentat numărul de autobuze pâna la remedierea defecțiunii. La intersecția străzilor Nanterre cu Spaniei un acoperiș de bloc a fost luat de vânt și a căzut pe carosabil. Circulația este îngreunată. Nu sunt victime.
Parcurile sunt închise. Mai mulți copaci sunt doborâți la pământ în diferite zone. Pentru probleme deosebite apelați telefonul cetățeanului 0251/984. Echipajele noastre sunt în teren să ajute acolo unde este cazul”, a transmis primarul Lia Olguța Vasilescu, pe pagina de Facebook.