Rolul consilierilor de stat este de a prelua îndatoririle monarhului atunci când acesta se află peste hotare sau nu este disponibil din cauza unei boli. În urma controversei din jurul prințului Andrew și a retragerii prințului Harry din îndatoririle regale, cei doi nu mai sunt „membri ai familiei regale care lucrează" și, prin urmare, nu sunt potriviți pentru acest rol.
Regele a cerut personal Parlamentului să îi adauge pe frații săi, prințesa Anne și prințul Edward, pe lista persoanelor care îl pot înlocui pentru sarcini oficiale. În declarația semnată de monarh și citită în Camera Lorzilor, acesta afirmă că ar fi „foarte mulțumit" dacă sora și fratele său ar putea deveni consilieri de stat.
În prezent, există cinci consilieri de stat, printre care prințul Andrew și prințul Harry, care nu mai îndeplinesc sarcini regale oficiale. Consilierii pot îndeplini atribuții constituționale dacă monarhul este bolnav sau lucrează în străinătate.
Camera Lorzilor va permite adăugarea Prințesei Anne și a Prințului Edward
Ca răspuns, marți a fost introdusă o lege în Camera Lorzilor, care va permite adăugarea Prințesei Anne, Prințesa Regală, și a Prințului Edward, Contele de Wessex, ca înlocuitori suplimentari. A doua lectură a proiectului de lege privind consilierii de stat este așteptată săptămâna viitoare.
Această mișcare accelerată în Parlament este menită să rezolve o problemă constituțională incomodă cu privire la cine ar putea să-l înlocuiască pe rege în cazul în care acesta se află în străinătate sau nu se simte bine și nu-și poate îndeplini atribuțiile de șef de stat.
În prezent, două dintre cele cinci persoane eligibile pentru a acționa ca și consilieri sunt efectiv excluse. Prințul Andrew, duce de York, s-a retras din funcțiile regale în urma asocierii sale cu infractorul sexual american Jeffrey Epstein. Prințul Harry, duce de Sussex, locuiește cu familia sa în Statele Unite și s-a retras din „îndatoririle regale”.
Propunerea prevede adăugarea a noi membri pe lista consilierilor regali
În loc să îi elimine de pe lista consilierilor regali, propunerea este de a lărgi grupul de membri regali eligibili, astfel încât disponibilitatea prinților Andrew și Harry să nu mai fie o problemă. Luni, în Camera Lorzilor, lordul Parker de Minsmere a prezentat o declarație din partea regelui care a cerut ca prințesa Anne și prințul Edward să fie adăugați ca și consilieri de stat suplimentari.
Aceasta va însemna modificarea Legii Regenței, care prevede că, în prezent, consilierii sunt soțul/soția monarhului plus următorii patru membri ai familiei regale în succesiunea la tron, care au peste 21 de ani. Consilierii actuali sunt Camilla, regina consoartă; prințul William - prinț de Wales; prințul Harry - duce de Sussex; prințul Andrew - duce de York și fiica sa, prințesa Beatrice.
Atât Prințesa Anne, cât și Prințul Edward au fost anterior consilieri de stat, înainte de a fi depășiți în ordinea succesiunii. Consilierii pot îndeplini îndatoriri oficiale care pot include deschiderea de stat a Parlamentului, semnarea de documente, primirea ambasadorilor sau participarea la reuniunile Consiliului Privat, dacă monarhul este temporar bolnav sau în străinătate.
Se preconizează că Regele și Regina, precum și Prințul și Prințesa de Wales ar putea întreprinde vizite în străinătate anul viitor, astfel încât consilierii ar putea fi o necesitate atunci când aceștia sunt plecați, potrivit Express.uk.