Fuga din infern. Kim, bărbatul care a evadat de două ori din Coreea de Nord

Din Coreea de Nord poți evada o dată și poate fi aventura vieții. Dacă evadezi a doua oară, este fără îndoială un miracol, iar povestea este pe măsură.

Povestea unui nordcoreean care a reușit să fugă de două ori din lagărul comunist pare ruptă dintr-un scenariu SF și impresionează prin curajul protagonistului, dar șochează în egală măsură prin detaliile calvarului trăit în cel mai izolat stat din lume.

Născut în China, într-o familie de coreeni care a fugit în Coreea de Nord, tocmai când Revoluția Culturală a lui Mao Zedong trecea prin sită societatea chineză, bărbatul, identificat doar sub numele de Kim, avea să poarte până în adolescență s t i g m a - tul provenienței sale transfrontaliere. „Chinezoaica”, așa cum i se spunea la școală, a fost mereu ironizat și terorizat de colegi pentru simplul fapt că s-a născut în China. După terminarea liceului, autoritățile nord-coreene nu i-au permis să se înroleze în armată din același motiv și l-au surghiunit la o mină de aur din nord-estul țării, după care a fost repartizat la o fabrică de armament.

Bătaie până la leșin

Își amintește că în 1994 i-a încolțit ideea primei evadări din lagărul comunist, într- o vreme în care rațiile de mâncare scădeau pe zi ce trece. A călătorit pe ascuns spre orașul de graniță Namyang, a trecut înot râul Tumen și s-a ascuns o lună la rudele care rămăseseră în China. A muncit un an în agicultură fără să primească un singur ban, după care a experimentat iar munca în mină, tăiatul de lemne în pădure și a încheiat prin a vinde kimci, o mâncare tradițională coreeană. După zece ani petrecuți în China, cineva l-a turnat autorităților care l-au expulzat imediat în Coreea de Nord. C h i n u - rile bărbatului care a îndrăznit să sfideze sistemul erau abia la început. Își amintește cum s-a trezit în sediul unei agenții a securității de stat, într-un oraș la doi pași de râul pe care îl traversase înot în urmă cu zece ani. Agenții nord-coreeni l-au bătut în fiecare seară până la leșin, după care îi turnau apă rece ca gheața pe față pentru a-l trezi și o luau de la început. După o săptămână, el a fost transferat la un alt centru de detenție unde era scos la muncă silnică: săpat șanțuri și dărâmat clădiri.

Bebeluș ucis sub ochii mamei

Scenele la care a asistat în lagărul de muncă îl vor urmări toată viața, își amintește el. Una dintre deținute, o femeie aflată în ultima lună de sarcină, a fost forțată de doi gardieni să nască, aplicândui lovituri puternice în burtă. Copilul proaspăt născut a fost apoi ucis sub ochii mamei, care îi implora pe gardieni să îi cruțe viața. „Această imagine mi s-a imprimat în minte. Amintirea este atât de vie de parcă s-a întâmplat ieri. Nici acum nu mi-am iertat faptul că nu am intervenit să o ajut”, a povestit acesta unei organizații europene care militează pentru drepturile nord-coreenilor (EAHRNK).

Între timp autoritățile nord-coreene au aflat, verificând registrele Securității, că bărbatul petrecuse zece ani în China, informație pe care el refuzase să o divulge în timpul interogatoriilor brutale la care fusese suspus după extrădarea din China. A urmat a doua etapă de chinuri, plimbat cu cătușele pe străzi pentru a da un exemplu populației. Urma să fie trimis într-un lagăr pentru deținuți politici, unde i s-a spus că tratamentul era pe măsura pericolului pe care cei închiși acolo îl reprezentau pentru statul comunist. El și familia lui au folosit bruma de bani pe care îi aveau pentru a mitui oficiali nordcoreeni și pentru a distruge evidențele legate de fuga sa în China înainte de a ajunge în fața unui judecător. A primit astfel doar șase luni de detenție într-un alt lagăr de muncă forțată.

Peste tot numai cadavre

Calvarul trăit aici întrece orice imaginație umană. Deținuții trebuia să urce în fiecare zi în vârful munților, să doboare copaci, unii cu circumferință mai mare decât lungimea unui braț, pe care să îi tracteze singuri la baza muntelui. Își amintește că peste tot, pe versantul muntelui, erau cadavrele celor răpuși de efortul uriaș și de foame. După șase luni a fost eliberat, dar părinții îi muriseră între timp. Gândul evadării i-a încolțit atunci a doua oară. Acum era însă mult mai greu, fiind supravegheat non-stop, mai ales noaptea. A reușit să înșele vigilența agenților de pe urma sa și, din nou, râul Tumen a fost poarta de acces în China. De data aceasta, rudele de peste graniță au refuzat să îl mai ajute. Nord-coreeanul nu mai avea însă de gând să rămână în China, așa că a luat legătura cu o persoană de contact care intermedia fuga refugiaților nord-coreeni în Coreea de Sud. A reușit, cu ajutorul acesteia, să ajungă în Mongolia și de acolo în lumea liberă.