După lungi căutări și negocieri, se pare că echipa națională de fotbal a României și-a găsit selecționerul. Pe listă erau trei nume importante, însă negocierile cu Edi Iordănescu au decurs cum nu se poate mai bine. FRF pregătește contractul, iar fostul antrenor FCSB va semna, dacă totul este conform discuției.
Surse din lumea sportului spun că soarta echipei naționale este decisă. Deși se credea că Ladislau Boloni va fi selecționer, se pare că acesta a enervat șefii FRF răzgândindu-se cu privire la anumite detalii din contract.
Negocieri au fost purtate și cu Edi Iordănescu, fostul antrenor FCSB, care se pare că este pe placul Federației Române de Fotbal (FRF). În urma discuțiilor, au fost stabilite toate detaliile din contract, iar Burleanu urmează să tipărească contractul și să îl trimită viitorului selecționez la semnat.
Edi Iordănescu va studia contractul alături de avocații săi, iar dacă totul este conform discuției, acesta va semna și va deveni noul selecționer al echipei naționale. În cazul în care fostul antrenor FCSB va găsi nereguli în contract, deși șansele sunt minime, Adrian Mutu va fi următoarea opțiune pentru FRF.
Sursele GSP susțin că numirea lui Edi Iordănescu este sigură în proporție de 90%, iar la începutul săptămânii viitoare acesta ar putea fi prezentat oficial în calitate de selecționer al echipei naționale. Momentan, șefii FRF sunt plecați la Cheile Grădiștei, la o întâlnire cu fotbalul mic.
Președintele FRF insistă să existe o clauză care sa fixeze obiective clare în Liga Națiunilor. Contractul va conține și o clauză de reziliere unilaterală de 300.000 de euro. Aceasta este una în oglindă, valabilă pentru ambele situații, dacă va fi demis sau dacă va pleca. Potrivit surselor, contractul este valabil până în după turneul final Euro 2024, dacă România va obține calificarea.
Avantajele și dezavantajele lui Edi Iordănescu ca selecționer
Avantaje:
- are experiență la nivel de club, chiar dacă este reprezentant al noului val;
- cariera sa este impresionantă, având deja în palmares trofee obținute în calitate de antrenor;
- este un tehnician destul de convenabil la preț, dacă punem în balanță experiența;
- familia sa a mai lucrat cu FRF, tatăl său, Anghel Iordănescu, fiind și el selecționer de succes din istoria fotbalului românesc.
Dezavantaje:
- cedează ușor, renunțând la tot atunci când apar primele conflicte, cu a fost și în cazul cu Gigi Becali;
- nu are experiență la o echipă națională.