Pe 24 noiembrie 1991, în vârstă de numai 45 de ani, murea cel mai mare solist vocal din toată istoria rock-ului. Personalitate uriașă pe scenă, în realitate Freddie Mercury era un singuratic și un om cu mult bun simț. Și-a purtat homosexualitatea cu multă discreție, iubirea vieții lui fiind o femeie. Reproducem mai jos o parte din memoriile bunului său prieten, ziaristul Dave Wigg.

Cât o să trăiesc nu o să uit prima mea întâlnire cu Freddie. Dând buzna în dressingul în care îl aşteptam după un show de două ore, a pus mâna pe fierul de călcat şi l-a azvârlit în oglinda de un stat de om făcând-o ţăndări.

E clar că nu-i superstiţios, m-am gândit. Erupţia fusese declanşată de un microfon defect pe scenă. Deşi publicul nu-şi dăduse seama că fusese ceva în neregulă, lui Freddie i-a sărit muştarul.

Când s-a calmat, l-am întrebat dacă merită să se necăjească aşa pentru o problemă pe care publicul nu a observat-o. „Unii acceptă locul doi, eu nu. Când ai prins gustul să fii numărul unu, locul doi nu mai e bun”, a zis el dându-mi o palmă pe genunchi şi izbucnind în râs.

Greu de crezut, dar au trecut 39 de ani de când Freddie şi trupa sa Queen s-au instalat pe primul loc în topuri cu Bohemian Rhapsody.

Îl ştiam pe acest star flamboaiant de 16 ani şi mi-a fost prieten până când a murit de SIDA pe 24 noiembrie 1991, la numai 45 de ani. Dar adevărata tragedie pentru mine este că Freddie n-ar fi trebuit să moară.

În afara izbucnirii sale, din momentul când ne-am cunoscut, noi doi ne-am înţeles senzaţional. I-am luat interviuri în America, la Munchen, în Ibiza, la Paris şi în casa lui din Londra. Mă întreba adesea ce părere am despre vreun cântec nou.

Când l-am vizitat la Munchen, l-am văzut compunând pentru albumul său solo The Great Pretender.

Ce m-a şocat a fost puterea pe care o avea vocea sa. Această strălucire a făcut posibilă colaborarea cu celebrissima Montserat Caballe şi apariţia hitului Barcelona în 1987.

Deşi Freddie era celebru pentru modul în care domina scena, l-am găsit total diferit în particular. Showmanul era înlocuit de un tip timid, suspicios şi care îşi apăra intimitatea cu o tenacitate obsesivă.

A fost chiar o perioadă când se ferea să se întâlnească cu alţi oameni, pentru că se temea că ar putea fi dezamăgiţi că nu este acea persoană impozantă pe care o văzuseră pe scenă.

“Nu vreau să spulber iluzia”, zicea el. “Sunt un fel de cameleon. O combinaţie a multe caractere. Şi sunt un om al extremelor”.

L-am văzut deseori pe Freddie pregătindu-se să urce pe scenă. Dând pe gât mai multe vodci, îşi încălzea vocea cu o înlănţuire de exerciţii vocale. Valetul îi pregătise hainele de scenă. După un ultim fum tras din ţigară ieşea în grabă pe uşă şi urca pe scenă în uralele fanilor care îl adorau. Era ca un uragan.

“Când sunt pe scenă devin un alt om. Nu există jumătăţi de măsură. Ca rockstar trebuie să fii viguros. Nu ai dreptul să eziţi niciodată”, zicea el.

După ce şi-a cumpărat un conac la Kensington, nimic nu îi plăcea mai mult lui Freddie decât să se înconjoare de prieteni. Prefera să organizeze petreceri acasă, în loc să mai iasă prin baruri şi discoteci, aşa cum făcea în anii de început cu Queen.

La aceste sindrofii o chema mereu pe fosta sa prietenă. Slăbuţă, vorbind liniştit, Mary Austin, a fost iubita sa vreme de şase ani până când el şi-a acceptat homosexualitatea. Atât de frumoasă a fost relaţia lor, încât, când Freddie a murit în 1991, i-a lăsat lui Mary casa şi cea mai mare parte a averii sale uriaşe.

Pentru orice eventualitate, îmi spusese în 1984 că dorea ca Mary să-i moşteneacă milioanele:

“Viaţa mea e foarte volatilă. Mary e singura mea prietenă. Nu vreau pe altcineva. După atâţia ani, mă simt amărât. Cu cât ai mai multe decepţii, cu atât eşti mai rănit. Mă simt plin de cicatrice”.

Mary avea 19 ani când l-a cunoscut. Lucra ca PR la Biba, un boutique şic din Londra, când Freddie şi bateristul de la Queen Roger Taylor aveau împreună o prăvălie lângă Kensington, unde vindeau haine vechi şi tablourile lui Freddie.

“Am crescut împreună. Mi-au trebuit vreo trei ani până să mă îndrăgostesc. Nu am mai avut un aşa sentiment nici înainte, nici după, faţă de nici o altă persoană”, spune Mary, care s-a mutat cu Freddie într-un apartament în Victoria Road, Kensigton.”

Vreme de şase ani, Freddie şi Mary au avut o viaţă sexuală normală. Într-o noapte, el i-a spus că crede că e bisexual, la care ea a replicat blând: “Nu, Freddie, eşti gay”. S-au îmbrăţişat cu duioşie. A venit şi timpul ca fiecare să-şi trăiască viaţa separat. Deşi Freddie a asigurat-o că va fi mereu lângă ea să o sprijine. I-a cumpărat un apartament de 500.000 de lire sterline lângă casa lui, astfel că, după ce s-au despărţit, au putut continua să se vadă des.

“Am construit cu Mary o legătură extraordinar de strânsă”, îmi spunea. “Încă ne iubim. Şi dacă mor primul îi las ei totul. Nimeni altcineva nu va primi un bănuţ, cu excepţia pisicilor mele”.

În această eventualitate, Freddie a făcut totuşi testamente în favoarea familiei sale, ultimului său prieten, irlandezul Jim Hutton – căruia îi luase şi o casă în Irlanda – i-a lăsat o sumă mare de bani, valetului i-a lăsat 500.000 de lire sterline. Nici bucătarul său nu a fost uitat.

“Am încercat relaţii şi de un fel şi de altul. Atât cu femei cât şi cu bărbaţi. Dar nici una nu a mers bine. Cred că nimeni nu poate trăi cu mine. Mănânc oamenii, îi distrug. Vreau să fie totul cum îmi place mie, dar nu asta vrea toată lumea? Nu înseamnă că sunt egoist. Cer mult, dar şi dau mult în schimb”.

Într-adevăr, a ţinut enorm la prieteni.

“Sunt un adevărat romantic. Dar, în acelaşi timp, pe dinafară sunt destul de dur. E greu pentru cineva să treacă de învelişul exterior şi atrag tot felul de oameni aiurea. Sunt îngrozit să nu rămân singur”.

Credea că imaginea sa de scenă e cauza care îl împiedica să aibă relaţii mai multe. “Am creat un monstru. Sufăr de handicapul că oamenii mă cred că sunt ca pe scenă. Când încerc să construiesc o relaţie sunt cel mai drăguţ om din lume. Sunt o bomboană”, zicea el izbucnind în râs. “Când constat că cineva mă trădează, trec în extrema cealaltă. Devin un căpcăun”.

“Pentru că lumea mă iubeşte, îi vine greu să creadă că Freddie Mercury poate fi singur. De fapt, felul ăsta al meu de singurătate e cel mai greu. Poţi să te afli în mijlocul unei mulţimi, dar să fii cea mai singură persoană din lume, pentru că eşti al nimănui”, mi se confesa el.

Freddie a trăit şapte ani ştiind că este infectat cu HIV. Ştiam şi eu şi am păstrat secretul. “Am fost foarte promiscuu, dar m-am oprit”, îmi spunea spre sfârşitul anilor ’80.

“Sexul a fost mereu un ingredient în tot ce am făcut. Erau toate lucrurile alea din jurul muzicii şi le-am trăit pe toate la maximum. Oricum, ar fi plictisitor să ajung la 70 de ani. Dacă e să mor mâine, mi se rupe. Am trăit o viaţă plină. Mi-a plăcut să fac oamenii fericiţi – chiar şi pentru jumătate de oră”.

Freddie a făcut tratament la domiciliu. Totul a fost ţinut secret, cu ehipamentul medical adus ascuns în cutii de discuri. Boala s-a agravat încât se simţea slăbit şi nu se putea da jos din pat. Apoi înfăţişarea sa a avut de suferit. Dar tot a găsit puterea să-şi înfrunte soarta.

“A fost decizia lui Freddie ca totul să se termine”, mi-a spus Mary. “Ştia că se apropie clipa şi, deodată, a zis: M-am hotărât că trebuie să mă duc. Brusc s-a hotărât că e de ajuns şi a oprit tot tratamentul care îl menţinea în viaţă. A privit moartea în faţă”.

Mary a fost cea care s-a ocupat de cenuşa lui:

 “Chiar şi în moarte mi-e drag şi sper că e bine. M-am simţit măritată cu Freddie, l-am iubit enorm”.

Dave Clark, lider al grupului din anii ’60 The Dave Clark Five, era în domitorul lui Freddie, când a murit.

“S-a ridicat în capul oaselor, l-am ţinut de mână, a zâmbit şi s-a dus. A fost atât de curajos! Numai o mână de oameni ştiau cât de grav bolnav era Freddie. Dar aşa a vrut el. Era o persoană foartea discretă. Oamenii ar trebui să-şi amintească de el pentru muzica lui şi fericirea pe care a adus-o în lume. Marea dragoste a lui Freddie a fost viaţa. Și-a trăit viaţa la maximum.”

Dar cel mai trist lucru e că ar fi putut fi şi acum printre noi. Potrivit doctorilor specialişti, dacă ar mai fi trăit încă un an, progresele făcute în tratarea suferinzilor de SIDA l-ar fi putut salva.

Dar Freddie Mercury a fost mereu înaintea vremurilor.