Fraudă cu telefoane mobile. Doi bărbați au păcălit o companie să încheie numeroase contracte false

Sursa foto: Freepik

Doi bărbați din Capitală au reușit să inducă în eroare o companie de telefonie mobilă. Astfel, aceștia au încheiat contracte false și s-au ales cu telefoane mobile în valoare de 42.000 de lei. În prezent, polițiștii fac percheziții la domiciliile celor doi bucureșteni.

Fraudă cu telefoane mobile

Schema de fraudă a fost pusă la cale de cei doi în decembrie 2023.  Cei doi bărbați au convins o companie de telefonie mobilă să încheie mai multe contracte false. În baza acestora, aceștia au obținut telefoane mobile în valoare de 42.000 de lei.

Planul celor doi a fost pus la punct până la cele mai mici detalii. Astfel, bucureștenii au prezentat înscrisuri false, menționând că sunt reprezentanții unei persoane juridice. Cazul a ajuns în atenția oamenilor legii, care fac verificări în locuințele celor implicați. Operațiunea este în plină desfășurare.

Percheziţii domiciliare

Cei doi ar fi încheiat contractele respective în numele persoanei juridice. Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București Secția 12 Poliție au făcut percheziții la domiciliile celor doi. Ambii bărbați sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri oficiale.

Acțiunea se desfășoară în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române.

Fraudă cu telefoane mobile. Cei doi bărbați, duși la audieri

În următoarele ore, cei doi bărbați vor da explicații în fața oamenilor legii legate de aceste acuzații.

„În vederea administrării materialului probator, astăzi, 22 octombrie 2024, au fost puse în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, urmând ca persoanele vizate să fie conduse la audieri. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 12 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri oficiale. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei”, au anunțat polițiștii.