Constantin Năstase a povestit că l-a ajutat foarte mult pe fratele său, Ilie Năstase, în carieră și că au fost multe momente dificile. Acesta a mai spus că fostul jucător de tenis era foarte talentat, dar și neserios.
Constantin Năstase a vorbit despre perioada în care fratele său, Ilie Năstase, a început să joace tenis, dar și despre momentul în care a reușit să se facă remarcat.
„Ilie a început să joace tenis cu copiii pe la Progresul, apoi cu mine, la Steaua. Era cît un țâr, slab de îl bătea vîntul. Dar era și rău, rău de tot. Sărea la bătaie pe terenul de tenis, mai lua și cîte o palmă de la ăia mai mari. Știa că mă are pe mine în spate și că îl mai scot eu din belele.
Abia pe la 14 ani a început să se anunțe marele talent ce urma să vină. S-a înălțat, a început să joace din ce în ce mai bine. A avut și șansa că eram cîțiva jucători de valoare în țară, Mărmureanu, Marin și Gogu Viziru, eu. A avut cu cine să joace, să se antreneze, să crească în valoare. Ilie a avut de mai multe ori noroc în viață. La început cu mine, că l-am convins să vină la tenis. Apoi cu Țiriac, care l-a scos la turnee afară, la începutul carierei, care știa să trateze cu organizatorii prezența la competiții, pe bani buni, bazându-se pe charisma și valoarea lui Ilie, dar și pe faptul că făceau împreună un dublu redutabil”, a spus acesta.
Cum era Ilie Năstase
Fratele fostului jucător de tenis a mai spus că acesta nu prea se antrena și că glumele lui nu erau apreciate de multe persoane. Cu toate astea, lumea îl iubea pe Ilie Năstase datorită talentului său în tenis.
„Eu îi făceam rachetele, manual, cîte 10 pe noapte, înaintea unor meciuri. Îi făceam un timp de racordaj mai special, când dădea sărea mingea foarte sus și îi surprindea pe mulți jucători. Îl și antrenam, pentru că cei din circuit nu prea voiau să se pregătească cu el. De fapt, Ilie nici nu prea se antrena. După 10 minute nu mai era atent la joc, începea să discute cu cei de pe margine, să facă glume. Asta îi scotea din sărite pe mulți.
Dar lumea îl iubea, pentru tenisul lui spectaculos, pentru felul lui de a fi. Era o adevărată aventură să ieșim pe stradă prin Franța sau în Statele Unite, unde era continuu vânat de fani sau de presă”, a spus Constantin Năstase, potrivit GSP.
Costică a spus că Ilie Năstase a fost un geniu al tenisului, dar și că a avut și perioade în care făcea pe clovnul, spre nemulțumirea multora.
„Ilie a fost un geniu al tenisului. N-o să mai vedem un asemenea jucător. La el totul era natural, firesc, părea mereu o joacă. Inventa lovituri, își provoca adversarii, îi enerva, glumea cu publicul, le făcea pe toate. A fost și clovn, a fost și senzațional, dădea senzația că totul este foarte ușor pentru el.
Nu aveau ce să-i facă. Poate că dacă nu era așa, cu gura mare și pus mereu pe harță, n-ar mai fi fost Ilie Năstase pe care îl știm. Nu cred să mai apară vreodată unul ca el. Acum tenisul e doar forță și încrâncenare. Nu vedeți că sunt tot mai rari jucătorii care fac și spectacol?! McEnroe s-a mai apropiat de stilul lui Ilie, dar ăla era chiar prea nervos”, a mai declarat fratele fostului jucător de tenis.