Atacul prin surprindere al unui tânăr, altfel implicat doar în mica infracționalitate – mic trafic de droguri, port de armă fără permis, comentarii pe site-uri salafiste – a demonstrate că a făcut peste noapte saltul spre planificarea și executarea unui atac terorist de amploare.

 

Tânărul este amestecat în multe infracțiuni minore și în bande mici care puneau la cale, alături de un infractor cunoscut și mult mai serios, trafic de arme. Nu se știe ce a declanșat comportamentul său. Totul a plecat de la preluarea prin forță a unei mașini, sub amenințarea pistolului, dar și după uciderea pasagerului și rănirea gravă a șoferului.

Mașina a fost utilizată inițial pentru a planifica un atac asupra militarilor francezi din Regimentul 3 infanterie marină, dar cum nu i-a găsit în afara unității, a încercat să se răzbune împotriva Companiei Republicane de Securitate(rezerva Poliției Naționale în Franța), trăgând asupra 4 angajați care făceau jogging și rănind unul, după care a încercat fără succes să intre cu mașina furată în ei.

 

De aici, el a fugit și s-a refugiat într-un supermarket. Pentru a fi credibil, a împușcat la intrare un client și un vânzător, care au murit pe loc. În total 12 oameni au fost răniți aici, iar o femeie a fost transformată în scut uman, fiind lipită de atacator, în timp ce negocia cu Jandarmeria, venită la fața locului.

A patra sa victimă a fost jandarmul erou Lt. Col. Arnaud Beltrame, care a pătruns în incintă, a lăsat telefonul deschis pe masă pentru a se putea auzi evoluția din interior, în timp ce a făcut schimb cu femeia ținută scut, de bună voie. Când a tras în jandarm și în cei din jur, trupele speciale au intervenit și l-au ucis. Jandarmul a murit a doua zi în spital, din cauza rănilor dobândite.

 

Bineînțeles că episodul nu avea cum să rămână fără o puternică critică publică. El are loc după ce Franța fusese deja de numeroase ori subiect al unor atacuri teroriste pe scară largă, în primul rând cel de la Charlie Hebdo, Bataclan-Saint Denis sau pe esplanada pietonală din Marsilia.

Autoritățile dobândiseră multe avantaje și instrumente pentru a face față acestui tip de atacuri, în primul rând ridicarea limitei ridicole în numărul de ascultări autorizate, în condițiile celor circa 6000 de resortisanți francezi prezenți în teatrele de război terorist din Siria, Irak, Yemen, Mali, Libia. Dar nu a fost de ajuns.

 

Avem de a face cu un individ intrat în atenția serviciilor franceze pentru activitatea pe rețelele jihadiste. Însă există peste 20.000 în această situație. Dintre aceștia, peste 11.000 sunt listați pentru a fi identificați și a rămâne constant în atenția organismelor franceze pentru potențială radicalizare.

Și Redouane Lakdim era pe această listă. Însă tot nu s-a putut identifica momentul în care radicalizarea a ajuns la faza în care individul a decis să acționeze, una din principalele preocupări ale tuturor specialiștilor în materie. Deși atacul a fost declarat de către președintele Macron terrorism determinat de radicalism Islamic, e greu de susținut acest aspect, altfel marginal în acțiunea individului.

 

Lup singuratic, atacatorul a lucrat fără complici. Profilul său de mic infractor îl descalifica în a se amesteca în afaceri de nivelul acțiunii teroriste-era sub urmărire de către poliție, nimni nu s-ar fi asociat cu el. Avea armă de foc, o chestiune ce ține de apropierea sa de traficant. Trecerea de două ori prin închisorile franceze putea fi un indiciu de radicalizare, dacă tendința s-ar fi concretizat. Însă afară, Lakdim nu avea contacte cu islamiștii sau cu mediile islamice de orice fel.

A fost pur și simplu o decizie individuală, luată cel mult ca reflex la propaganda ISIS-Daesh autointitulat Stat Islamic. Dealtfel, singurul moment în care a revendicat apartenența la organizația teroristă a fost atunci când a intrat în supermarket, strigând Alahu Akbar, anunțând că e soldat al Stat Islamic și cerând eliberarea lui Salah Abdeslam, atacatorul din 13 Noiembrie 2015 de la Paris, soldat cu moartea a 130 de persoane. O revendicare neclară și greu de asumat ca fiind sursa întregului comportament.

 

Singurul reproș ce poate fi adus, în mod real, autorităților franceze este că ele nu credeau că un mic infractor să poată fi autorul unui asemenea carnagiu. Nu călcase în Siria și nu avea precedente. Însă în momentul în care ucisese anterior luării de ostateci – șoferul mașinii furate, ofițerul din rezerva Poliției – era clar că atacatorul se lansase într-o luare de ostateci fără ieșire și că urma să ucidă cât mai multe persoane.

Cum și la intrarea în magazin împușcase deja două persoane, era un caz clasic de eliminare de către trupele speciale, nu de negociere. Regula spune că, dacă a ajuns să tragă și să ucidă o dată, nu mai are nici o rezervă să repete isprava, odată ce pedeapsa în justiție era la fel de drastică. Jandarmul-erou s-a sacrificat degeaba.