Doi morţi şi şapte răniţi în localitatea Romans-sur-Isere din sud-estul Franţei, după ce un bărbat a atacat cu cuţitul sâmbătă dimineaţa mai multe persoane.
Atacatorul a fost reținut de polițiști.
Una dintre persoanele rănite se află în stare gravă şi medicii sunt rezervaţi în privinţa șanselor sale de supravieţuire, potrivit uneia dintre surse.
Autor agresiunii a atacat mai multe persoane într-un magazin şi pe strada din centrul localităţii, înainte de a fi arestat.
În plină pandemie de COVID-19, populaţia franceză trăieşte în prezent în a treia săptămâna de izolare la domiciliu.
Poliţia judiciară din Lyon, estul Franţei, se ocupă de anchetă. Parchetul naţional antiterorist francez, în legătură cu parchetul oraşului Valence, evaluează „în prezent” situaţia pentru a şti dacă acest atac intră sub incidenţa atribuţiilor sale, scrie Agerpres.
Până la această oră nu se cunosc motivele pentru care agresorul a recurs la un astfel de gest.