Preşedintele Franţei, Francois Hollande, are probleme din cauza modului în care a gestionat criza generată de atacurile teroriste de la Paris.
Marine Le Pen, liderul partidului de extremă-dreapta Frontul Naţional, a cerut ca Francois Hollande şi premierul Manuel Valls să demisioneze după atentatele comise la Paris, unde au fost ucise cel puţin 129 de persoane, alte 400 fiind rănite.
La postul France 2, Marine Le Pen a declarat că este nemulţumită de măsurile luate de Administraţia Francois Hollande după atentatele de la Paris: „Măsurile anunţate sunt foarte slabe. Retragerea cetăţeniei, intensificarea controalelor la frontiere şi monitorizarea atentă a islamiştilor reveniţi din Siria sunt propuneri făcute de mult timp de Frontul Naţional.”
„Problema acestui Guvern, dar şi a celor precedente, este că în momentul când încep să meargă pe calea cea bună se opresc la jumătatea drumului. Politica Franţei în materie penală nu este la nivelul la care ar trebui să fie. La ce foloseşte (n.r. – prelungirea stării de urgenţă)?! La arestarea a 23 de persoane?! Dacă actuala Administraţie ar avea un pic de onoare şi-ar prezenta demisia”, a continuat Le Pen.