Franţa va mobiliza 10.000 de militari începând de mâine seară pentru a asigura “securitatea punctelor sensibile ale teritoriului” după atentatele sângeroase de la Paris, a anunţat astăzi ministrul apărării Jean-Yves Le Drian, informează AFP.
Preşedintele François Hollande “le-a cerut forţelor armate să participe la asigurarea securităţii punctelor sensibile ale teritoriului”, a declarat Le Drian, după o reuniune privind securitate internă la Palatul Elysée, citând “amploarea ameninţărilor” care planează întotdeauna asupra ţării.
Totodată, ministrul francez de interne Bernard Cazeneuve a anunţat că circa 5.000 de poliţişti şi jandarmi vor fi mobilizaţi de luni pentru a proteja toate şcolile şi lăcaşurile de cult evreieşti din ţară, iar militari vor fi de asemenea trimişi ca întăriri în 48 de ore.
Cele 717 şcoli şi lăcaşuri de cult evreieşti vor fi protejate “începând de azi (luni) de 4.700 de poliţişti şi jandarmi”, a spus Bernard Cazeneuve, care a făcut acest anunţ în faţa părinţilor elevilor de la o şcoală evreiască din Montrouge, la periferia de sud a Parisului, mai scrie agenția franceză, preluată de Agerpres.
În apropierea acestei şcoli, Amedy Coulibaly, unul dintre autorii jihadişti ai atentatelor de săptămâna trecută din Franţa, a împuşcat mortal joi o poliţistă înainte de a ataca a doua zi un magazin cuşer în partea de est a Parisului.
Înainte de anunţul ministrului de interne, premierul francez Manuel Valls a declarat că forţele de securitate franceze şi-au continuat luni “căutările” pentru a găsi cel puţin “un complice” al autorilor jihadişti ai atentatelor de săptămâna trecută de la Paris.