Copiii cerşetori din România, marea problemă a poliţiştilor francezi

Cerşetoria practicată de copiii români a devenit un fenomen tot mai des întâlnit în capitala Franţei, iar toate încercările autorităţilor pariziene de a-l opri au fost un fiasco.

"Se constată că există tot mai mulţi români cu copii care vagabondează pe străzile din Paris. Şi asta pentru că ei ştiu că nu putem face mare lucru împotriva lor, dar şi pentru că sunt tot mai multe femei de origine română care nasc în Franţa ", recunoaşte o sursă din poliţie.

Pentru a stăvili acest fenomen, autorităţile s-au decis să treacă la acţiune, scrie ziarul francez "Le Figaro". În acest sens, încă din luna august, numeroşi români au fost reţinuţi de poliţie, în special la Seine-Saint-Denis, unde  există multe tabere.

Delictul pentru care au fost arestaţi românii este unul oarecum ignorat, şi anume "încălcarea dreptului la sănătate". Acesta apare în legea securităţii interne, din 18 martie 2003, care prevede că "faptul de a menţine un copil care are mai puţin de şase ani pe drumurile publice (...) cu scopul de a profita de generozitatea trecătorilor" este pasibil cu o pedeapsă de şapte ani de închisoare şi o amendă de 100.000 de euro. Nu toţi cei arestaţi sunt însă condamnaţi în baza acestei legi. Un tribunal francez a decis săptămâna trecută să elibereze o româncă, arestată pentru că cerşea, alături de copilul său de un an şi câteva luni. Potrivit Curţii, copilul, care era hrănit la sân, nu era deshidratat în momentul arestării şi, prin urmare, nu se justifică "încălcarea dreptului la sănătate".

Un alt obstacol pentru autorităţi îl reprezintă faptul că mulţi dintre copiii care cerşesc pe străzi se află, în majoritatea cazurilor, la kilometri distanţă de părinţii lor biologici.

"Părinţii lor au fost trimişi în România, iar ei sunt singuri, lăsaţi unor familii sau unui clan, care îi exploatează, punându-i să cerşească", susţine un poliţist. Acesta spune că există numeroase cazuri de tineri cu handicap, racolaţi în România de clanuri care ştiu că, o dată ajunşi în Franţa, aceşti copii pot stârni mila trecătorilor.

În faţa acestor obstacole, poliţia caută să acţioneze altfel."Nu avem intenţia de a-i abandona pe aceşti copii. Dacă nu funcţionează delictul privind privarea dreptului la sănătate, vom găsi altceva", a indicat o sursă din poliţie. Cotidianul francez susţine că poliţiştii ar urma să treacă la arestări pentru "provocarea minorilor la cerşetorie", delict care există în Codul penal, dar care se aplică foarte rar, mai ales din cauza complexităţii de a dovedi infracţiunea. Condamnările în cazul acestui delict merg de la trei la cinci ani de închisoare.