Franța: O ieşire a Greciei din zona euro ar provoca o contagiune a crizei

O ieşire a Greciei din zona euro ar putea provoca o contagiune a crizei datoriilor de o amploare imprevizibilă, a avertizat ministrul francez al economiei şi finanţelor Pierre Moscovici. Acesta spune că Franţa vrea să facă totul pentru a evita un astfel de scenariu.

”O ieşire a Greciei ar provoca o contagiune a crizei, a cărei amploare ar fi greu de prevăzut şi, probabil, de necontrolat”, a spus oficialul francez, într-un interviu acordat aseară, la întoarcerea de la prima sa întâlnire avută în cursul zilei, la Berlin, cu omologul său german Wolfgang Schaeuble.

”Trebuie să facem totul pentru a ajuta forţele pro-europene şi pro-euro în Grecia, prin intermediul unor măsuri de relansare a creşterii şi prin redarea speranţei grecilor”, a mai spus Moscovici. Într-o conferinţă de presă comună, cei doi respondabili au declarat ca vor ”face totul pentru a menţine Grecia în zona euro”.

Pierre Moscovici a estimat de asemenea că un compromis este ”posibil” cu Germania în mai multe propuneri franceze privind relansarea creşterii în Europa, chiar dacă ambele ţări sunt în prezent în ”dezacord” cu privire la eurobonduri

El a recunoscut totuși că există în continuare un ”dezacord major” cu Germania cu privire la ”eurobonduri”, împrumuturi ce ar permite mutualizarea unei părţi a datoriei unor ţări europene, o inţiativă dragă preşedintelui Francois Hollande, dar respinsă de cancelarul Angela Merkel.