Fran?a nu-i va mai pl?ti pe romii care accept? repatrierea voluntar?

Ajutorul financiar acordat de Fran?a romilor care accept? s? fie revin? în ??rile de origine din Uniunea European? va înceta „înainte de sfâr?itul anului, în zilele urm?toare”, a precizat, azi, ministrul de interne, Manuel Valls, dup? anun?ul s?u de vineri privind eliminarea acestui ajutor.

„Ajutorul umanitar pentru revenire, pe care îl elimin?m, era un element care f?cea Fran?a atractiv? pentru aceste popula?ii”, a explicat ministrul, precizând c? guvernul de Bucure?ti ?i organiza?iile neguvernamentale împ?rt??esc opinia Parisului privind efectele nedorite ale acestui sistem. „Ajutorul umanitar pentru repatriere voluntar?, care se adresa cet??enilor europeni, a fost desfiin?at. Costurile repatrierii vor fi în continuare suportate de statul francez ?i va exista o sum? de 50 euro per adult, ce va fi acordat? spre a le permite persoanelor respective s? ajung? la domiciliile lor dup? revenirea în ?ar?”, a detaliat Manuel Valls. Anul trecut, mai mult de 10.600 de persoane, dintre care 2.000 de copii, au beneficiat de ajutorul (300 euro/adult ?i 100 euro/copil) pentru revenirea în ?ara de origine, indic? statistica Oficiului francez pentru imigra?ie ?i integrare. Potrivit ONG-urilor, num?rul romilor r?mâne îns? constant în Fran?a - între 15.000 ?i 20.000 de persoane - pentru c? cei expulza?i revin în mod sistematic. Ministrul francez a anun?at, pe de alt? parte, c? ajutorul financiar pentru revenire voluntar? acordat cet??enilor unui stat din afara UE, afla?i în situa?ie ilegal? în Fran?a ?i care accept? s? fie repatria?i, va fi aliniat „mijloacelor europene”, urmând s? fie de 500 euro de persoan?, în loc de 2.000 în prezent.