În prezent, mulți africani văd francezii ca fiind irelevanți în multe țări în care aceștia dominau cândva. La începutul acestei luni, mii de malieni au sărbătorit expulzarea ambasadorului francez din capitala Bamako. Când ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, a numit junta militară aleasă „ilegitimă” și „scăpată de sub control”, liderii militari malieni i-au ordonat ambasadorului Joel Meyer să părăsească țara.
Trupele franceze au fost desfășurate în țara din Africa de Vest în ianuarie 2013 pentru a lupta împotriva unei insurgențe tuareg pe care un grup afiliat Al Qaeda a exploatat-o pentru a ocupa teritoriul din nordul țării. În timp ce Mali a fost odată una dintre cele mai democratice națiuni ale Africii, ulterior s-a transformat într-un câmp de luptă. Recent, junta maliană a contractat securitatea grupului paramilitar al Rusiei, Wagner, o instituție cunoscută pentru a comite abuzuri ale drepturilor omului și a jefui resursele locale.
Din ce în ce mai mult, dominația diplomatică a Franței de peste un secol în Africa se încheie și, odată cu aceasta, pretenția Franței de a fi un jucător important pe scena mondială. În urmă cu un an, rebelii din fosta colonie franceză bogată în resurse au amenințat că vor jefui capitala Bangui. Organizația Națiunilor Unite, care are o forță robustă de menținere a păcii în țară, a stat deoparte, la fel ca Franța. Rwanda, cu o cincime din populația Franței și o armată mai mică de o zecime din dimensiunea Franței, a venit în cele din urmă în ajutor și a oprit înaintarea rebelilor, împingându-i pe rebelii islamiști înapoi.
Din perspectiva localnicilor, inacțiunea Franței a agravat o trădare marcată de sprijinul defunctului președinte Valéry Giscard d’Estaing pentru dictatura locală în schimbul aprovizionării cu diamante din Africa Centrală în cuferele franceze. Deși o generație de politicieni francezi a crezut că ar putea să jefuiască și să pună mâna pe resursele Africii, aceștia au aflat că trecutul nu poate fi șters.
Foto: EPA/TOBIAS SCHWARZ / POOL MAXPPP OUT
În prezent, președintele Emmanuel Macron a spus că trupele retrase din Mali se vor redistribui în altă parte din Sahel. Dar nu este clar cât timp vor fi bineveniți. Moartea președintelui ciadian Idriss Déby în timpul luptei cu militanții islamiști a înlăturat un puternic aliat francez. Cu toate acestea, sprijinul lui Macron și al Quay d’Orsay pentru fiul lui Déby, Mahamat, se poate întoarce în detrimentul influenței
franceze viitoare. Burkina Faso, Niger și alte țări își urmăresc cu atenție vecinii.
Întrebările Statelor Unite ale Americii
Hemoragia din influența franceză este acum evidentă, dar este în lucru de ani de zile. Pentru Washington, se ridică două întrebări. Primul este motivul pentru care Franța a ignorat semnele de avertizare și dacă ceva similar s-ar putea întâmpla și cu influența Statelor Unite ale Americii. Deși Statele Unite ale Americii nu au o moștenire colonială în Africa, au o istorie de susținere a Războiului Rece și a Războiului Global împotriva abuzurilor drepturilor omului din epoca terorii, pe care Washingtonul poate le-a uitat, dar localnicii din diferite țări nu le-au uitat.
Al doilea este prețul complezenței. Franța nu ar fi trebuit niciodată să permită Chinei să o depășească în Djibouti și nici nu ar fi trebuit să permită Turciei să cultive mai multă influență în multe țări francofone decât Franța însăși. O altă întrebare pentru factorii de decizie americani este dacă Iranul, China și Turcia vor reuși să umple golul lăsat de Franța. Deși Casa Albă și Departamentul de Stat pot nega public această situație, ambele agenții par să nu facă nimic pentru a evita un rezultat similar, potrivit The National Interest.