Franța. Președintele Emmanuel Macron își încheie consultările: trei candidați, inclusiv o surpriză, se profilează pentru postul de prim-ministru, scrie La Libre Belgique.
Cine va fi premier în Franța
Ne îndreptăm spre un rezultat pentru palatul Matignon? Emmanuel Macron l-a primit luni dimineață pe Bernard Cazeneuve, iar după-amiaza pe Xavier Bertrand, dar anturajul său nu exclude ca o a treia personalitate să poată fi aleasă în cele din urmă pentru a deveni prim-ministru într-o configurație considerată aproape de neguvernat.
„Ideea generală este să vedem dacă ipotezele Cazeneuve și Bertrand sunt viabile în ceea ce privește criteriul stabilităţii”, spune un apropiat al Președintelui Republicii. Înainte de a avertiza că acesta „poate avea, desigur, alte nume în minte”.
Luni dimineață, numele președintelui Consiliului Economic, Social și de Mediu, Thierry Beaudet, fost manager în asigurări, a început să circule în ipoteza unui profil mai puțin politic.
Șeful statului a stat deja de vorbă cu el în cadrul discuțiilor sale instituționale anterioare, a informat anturajul său.
Consultări dificile în Franța
Deschizând seria consultărilor de luni, prezentate ca ultimele, Bernard Cazeneuve a stat o oră și cincisprezece minute la Palatul Elysée, însoțit până în vestibul de domnul Macron care l-a sărutat înainte ca el să intre în maşină, au remarcat jurnaliştii AFP. Președintele și fostul premier socialist se cunosc bine și au menținut relații de încredere la începutul președinției lui François Hollande.
Emmanuel Macron l-a primit imediat și pe predecesorul său socialist, care nu putea să-l descurajeze să-l numească pe Bernard Cazeneuve. Spre deosebire de Nicolas Sarkozy, care a sosit la 12:15, într-un schimb de idei foarte politic și care pledează pentru un prim-ministru de dreapta.
În cadrul acestor consultări, la opt săptămâni de la alegerile legislative care s-au soldat cu o Adunare Națională fără majoritate, sunt planificate consultări și după-amiaza cu liderii din tabăra sa, printre care președintele MoDem, François Bayrou. Chiar și cu alte forțe politice, înainte de o numire la Matignon, care ar putea avea loc marți.
Un profil mai puţin politic?
Preferată la un moment dat, opțiunea Cazeneuve pare așadar mai puțin evidentă în ajunul deciziei. „Bernard Cazeneuve nu cere (funcţia), dar dacă o face, o face din datorie și pentru a evita dificultăți suplimentare pentru țară”, a indicat duminică anturajul său.
Macron este în căutarea un prim-ministru pentru Franța care să nu se confrunte imediat cu o moţiune de cenzură în Adunarea Națională.
Invocând tocmai acest motiv a respins nominalizarea lui Lucie Castets, prezentată de formaţiunile Noului Front Popular (LFI-PS-Ecologisti-PCF), o alianţă de stânga care a ajuns pe primul loc la alegerile legislative.
Fostul premier socialist ar putea beneficia de sprijin tacit cel puțin din partea unei părți a socialiștilor, pe lângă cel al taberei prezidențiale și a unei părţi a dreptei.
Șeful socialiștilor, foarte rezervat
Șeful PS, Olivier Faure, a fost luni foarte rezervat, recunoscând doar că „se va gândi la asta”, dacă Cazeneuve „obține abrogarea” reformei pensiilor. Dar el a spus că se teme că acesta este „în realitate prizonierul unei majorități, al unei coaliții, cea a lui Emmanuel Macron”.
Acesta din urmă își dorește de fapt ca „blocul central” pe care îl reprezintă să facă parte din viitoarea majoritate și este îngrijorat să-și vadă bilanţul desfiinţat, el care a ajuns la Elysée în urmă cu șapte ani tocmai pentru a întoarce pagina hollandismului și, mai larg, a ceea ce adepţii lui Macron numeau cu dispreț „lumea veche”.
„Trebuie să inventăm o a treia formă a celei de-a cincea republici: nici coaliție, nici coabitare”, pledează anturajul lui.
Ministru de interne în timpul atentatelor din 2015, apoi prim-ministru în ultimele luni ale mandatului de cinci ani al lui François Hollande, dl Cazeneuve, în vârstă de 61 de ani, a părăsit PS în 2022, opunându-se cu înverșunare alianței cu LFI.
Macronişti care şi-au schimbat culoarea
„El aparține lumii vechi a hollandismului a cărei pagină vrem s-o întoarcem”, a repetat, nesurprinzător, lidera deputaților La France Insoumise, Mathilde Panot, luni, pe France 2.
Xavier Bertrand, președintele Consiliului regional Hauts-de-France, șeful partidului de dreapta Les Républicains, în vârstă de 59 de ani, va fi primit la 15:30. El nu a ascuns că poziţia îl interesează şi fostul preşedinte Sarkozy a considerat că ar fi „o alegere bună”.
Dar acest susținător al dreptei gaulliste și sociale nu are sprijinul liderilor LR, în frunte cu Laurent Wauquiez, care vor să vină ca opozanți la alegerile prezidențiale din 2027 și refuză orice coaliție sau participare la viitorul guvern.
Ce urmează pentru Franța
Pentru deputatul Rassemblement national Jean-Philippe Tanguy, dnii Cazeneuve și Bertrand "sunt niște macroniști mai mult sau mai puțin revopsiţi". Dacă partidul de extremă dreaptă ar putea să nu depună imediat o moţiune de cenzură împotriva unui nou prim-ministru, o va face "fără îndoială" când va fi discutat bugetul, a adăugat el la TF1.
Nepopulara pensionare la 64 de ani va fi unul dintre subiectele delicate de discutat. De ce nu o "înghețare" a reformei și noi discuții cu sindicatele, mai degrabă decât o abrogare pur și simplu, a argumentat duminică deputatul PS Jérôme Guedj.
Timpul nu aşteaptă pentru un nou guvern, deoarece bugetul 2025 trebuie depus în Parlament până cel târziu la 1 octombrie.
(Traducere: Gabriela Sîrbu, RADOR RADIO ROMÂNIA)