Stare de alertă în Franța, după atacul terorist din Barcelona și după ce specialiștii au avertizat că oricare oraș dintr-o țară europeană poate fi vizat.
Gara centrală din Nîmes, oraș în sudul Franței, a fost evacuată de urgență și blocată de forțele de ordine sâmbătă seara, într-o "operațiune de verificare" după ce o persoană a alertat cu privire la o situație "suspectă" în incinta gării, relatează Antena3.
Pe contul său de Twitter, prefectura locală a menționat "absența unui schimb de focuri în gara Nîmes", făcând în schimb referire la "o operațiune de verificare după transmiterea unei informări care a ridicat suspiciuni".
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne francez a confirmat pentru EFE "că nu s-a întâmplat nimic". La rândul său, un purtător de cuvânt al poliției municipale din Nîmes a declarat pentru agenția de presă spaniolă că gara a fost evacuată, dar a insistat "că nu a avut loc niciun schimb de focuri" și că "această informație este falsă", însă nu a dat și alte explicații cu privire la motivele evacuării gării.