Franţa e îngrijorată. Hollande şi Putin vor discuta despre situaţia din Siria, înaintea unui summit dedicat Ucrainei
- Dodo Romniceanu
- 2 octombrie 2015, 09:48
François Hollande urmează să discute vineri despre situaţia din Siria cu Vladimir Putin la Paris, înaintea unui summit menit să relanseze procesul de pace în Ucraina, după ce Casa Albă a denunţat atacuri aeriene "oarbe" asupra opoziţiei siriene din partea Kremlinului. Rusia respinge aceste acuzaţii şi spune că singura sa ţintă sunt teroriştii Statului Islamic.
În cadrul acestei întâlniri anunţate de către preşedinţia franceză, care are loc după primele atacuri aeriene ruse în Siria, miercuri şi joi, preşedinţii francez şi rus "vor evoca subiecte bilaterale şi, evident, Siria", potrivit unei surse din anturajul lui Hollande.
Rusia, care propune o cooperare în lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI), şi Franţa au poziţii divergente cu privire la soarta preşedintelui sirian. Bashar al-Assad este susţinut de către Moscova, însă Parisul vrea să-l vadă plecat de la putere cât mai rapid, acuzându-l că este principalul vinovat de haosul din Siria.
"Mesajul Franţei către Rusia este clar: o cooperare în teatrul sirian nu poate fi concepută decât dacă sunt îndeplinite trei condiţii: în primul rând ca atacurile aeriene în Siria să vizeze gruparea Statul Islamic şi Al-Qaida, ci nu alte obiective, în al doilea rând încetarea bombardamentelor în care este folosit armament chimic, iar în al trelea rând o tranziţie politică clară, al cărei rezultat să fie plecarea (de la putere) a preşedintelui Bashar al-Assad", a declarat aceeaşi sursă.
Întâlnirea urmează să aibă loc în contextul în care Parisul consideră, la fel ca alte capitale, că primele atacuri aeriene ruseşti în Siria nu au vizat Statul Islamic.
"Nu în Daech (acronimul arab al Statului Islamic) au lovit ruşii, ci, fără îndoială, în grupările opoziţiei, ceea ce confirmă că vizează mai degrabă să susţină regimul lui Bashar al-Assad decât lupta împotriva Daech", denunţa miercuri, sub protecţia anonimatului, un oficial francez de rang înalt.
"Bashar a jucat de la începutul (crizei) cartea organizaţiilor teroriste pentru a lupta împotriva Armatei Siriene Libere (ASL)" şi a proteja regimul sirian, a subliniat un diplomat francez joi.
După întânirea cu preşedintele francez François Hollande, Vladimir Putin urmează să discute, la Palatul Elysée, şi cu cancelarul german Angela Merkel.
Casa Albă a acuzat joi Kremlinul că efectuează atacuri aeriene aleatoare asupra opoziţiei siriene.
"Efectuarea unor operaţiuni militare oarbe împotriva opoziţiei siriene este periculoasă pentru Rusia", a declarat, citat de BBC, Josh Earnest, un purtător de cuvânt al Casei Albe.
"Acest lucru doar va prelungi conflictul sectar din Siria, poate pe o perioadă nedeterminată, iar Rusia riscă să fie atrasă şi mai adânc în acest conflict", a subliniat Earnest.
Rusia a efectuat bombardamente, joi, în provinciile Homs, Hama şi Idleb.
Comandantul unui grup rebel antrenat de către americani a declarat că una dintre taberele grupului de la Idleb a fost vizată de două raiduri aeriene ruse.
Ministerul rus al Apărării a anunţat miercuri, în prima zi de operaţiuni, că a efectuat 20 de raiduri şi a vizat opt ţinte SI. Însă liderul principalei formaţiuni a opoziţiei siriene a declarat pentru AFP că într-unul dintre bombardamente au fost ucişi 36 de civili - inclusiv cinci copii - în provincia Homs (centru).