Trupele anti-teroriste răscolesc sudul Franței pentru a-l găsit pe mascatul care a pătruns înarmat cu pistol și cuțit, în joi seară, într-un așezământ al misionarilor catolici din Montferrier-sur-Lez și a ucis cel puțin o călugăriță vârstnică. Motivele omorului nu sunt clare iar investigatorii spun că, deocamdată, nu sunt probe care să indice că ar fi vorba despre un act de terorism
Crima s-a petrecut la "Les chênes verts" (Stejarii verzi), un centru al misionarilor retrași din activitate aflat din orășelul Montferrier-sur-Lez, la nord de Montpellier, puțin după 21.30, ora locală.
Potrivit relatărilor de la fața locului un necunoscut cu fața acoperită de o mască – a cărui identitate nu a fost, deocamdată, stabilită - a pătruns în lăcaș și i-a atacat pe vârstnicii membri ai acestuia (care aparțin Societății misiunilor africane și au vârste cu cuprinse între 75 și peste 90 de ani, potrivit BBC).
Daily Mail scrie că înainte de uciderea călugăriței, cel puțin 70 de misionari aflați la "Les chênes verts" au fost ținuți ostatici. Poliția a fost alertată după ce unul dintre ostatici a reușit să scape din incinta așezământului.
Le Figaro relatează că victima a ucisă cu trei lovituri de cuțit.