Într-un comentariu publicat pe pagina electronică, jurnaliştii postului public austriac ORF avertizează că România se îndreaptă "cu paşi rapizi" către suspendarea din Consiliul European în urma încălcărilor repetate ale principiilor democratice. Avertismentele dure venite din partea tot mai multor oficiali europeni arată clar că România riscă o astfel de sancţiune, subliniază ORF.
Franţa face apel la executivul din România, unde au început dezbateri privind suspendarea preşedintelui, "să respecte valorile democratice şi statul de drept", a declarat astăzi un purtător de cuvânt al diplomaţiei franceze. "Toate statele membre ale Uniunii Europene sunt obligate în mod natural să respecte valorile democratice şi statul de drept, precum şi echilibrul între puteri" (...), a subliniat, într-o declaraţie de presă, purtătorul de cuvânt al ministerului, Bernard Valero, citat de AFP, preluată de Agerpres. El a adăugat că românii sunt cei care trebuie să decidă în legătură cu procedurile în curs. Tot astăzi, ambasada Italiei la Bucureşti a transmis un mesaj al ministrulului italian de Externe, Giulio Terzi. "Urmărim cu multă atenţie evoluţia situaţiei politice din România. Evident, ne dorim să se ajungă la o clarificare de urgenţă care să confere sentimentul unui parcurs normal potrivit procedurilor constituţionale ale ţării. România este un partener important în Europa pe care îl apreciem şi vom continua să-l apreciem". Îngrijorare şi în rândul europarlamentarilor "O serie de decizii luate de guvernul României, în ultimele zile, sunt foarte îngrijorătoare, iar Comisia Europeană trebuie să acţioneze acum şi să monitorizeze România", spun doi reprezentanţi ai Partidului Popular European din Parlamentul European, Alain Lamassoure, preşedintele comisiei pentru buget, şi Elmar Brok, preşedintele comisiei pentru politică externă.
"Multe decizii au ridicat mai multe întrebări legate de respectarea legii în România: neglijarea de către premier a unei decizii a Curţii Constituţionale, împiedicarea publicării la timp a deciziei printr-o ordonanţă de urgenţă, preluarea Monitorului Oficial din subordinea Parlamentului în cea a guvernului, planul de a înlocui anumiţi judecători ai Curţii Constituţionale şi acum lansarea procedurilor de suspendare a preşedintelui Băsescu", au afirmat cei doi parlamentari, potrivit unui comunicat de presă.
Ei au adăugat că modalitatea în care au fost înlocuiţi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor este o procedură rapidă care este la fel de îngrijorătoare "din perspectiva procedurilor normale dintr-un stat de drept". "Cerem Comisiei să analizeze toate aceste probleme prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi să redacteze un raport în săptămânile care urmează. Raportul ar trebui să conţină şi posibile măsuri", au spus europarlamentarii. "Concluzia acestui raport ar putea duce la utilizarea Articolului 7 al Tratatului de la Lisabona", conchid parlamentarii PPE. Critici generale, susţine MAE În replică, Ministerul român al Afacerilor Externe susţine că declaraţia purtătorului de cuvânt al MAE francez are caracter general, precizând că nu conţine critici la adresa Guvernului de la Bucureşti. MAE arată că a contactat partea franceză cu privire la declaraţia purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe.
"În urma acestor contacte a rezultat că, în cadrul briefingului zilnic de presă al MAE francez, purtătorul de cuvânt Bernard Valero a răspuns unei întrebări din partea unui jurnalist privind lipsa de reacţie a Parisului faţă de evenimentele de la Bucureşti, precizând următoarele: 'Toate statele membre UE trebuie, în mod natural, să respecte valorile democratice şi statul de drept, precum şi echilibrul de puteri în cadrul propriilor instituţii. Românii sunt cei care trebuie să se pronunţe asupra procedurilor în curs'', arată MAE într-o precizare solicitată de AGERPRES.
"Declaraţia nu reprezintă o luare de poziţie în urma unei autosesizări a MAE francez, ci este un răspuns la o întrebare din partea unui jurnalist. Declaraţia are caracter general şi, aşa cum a fost informat MAE de către partea franceză, nu conţine notele critice la adresa Guvernului de la Bucureşti care i-au fost atribuite la preluarea declaraţiei de către unele agenţii de presă", mai precizează MAE. CITIŢI ŞI:
- REACŢII DURE DE LA BRUXELLES. România, în pericol să fie suspendată din UE
- Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie, îl face praf pe Ponta: "Nu vrea să renunţe la putere. Se agaţă disperat de scaun"
- Ce spune Ambasada Germaniei la Bucureşti despre situaţia politică "tumultoasă" din România