Franța are guvern nou. Trebuie să treacă prin Parlament bugetul pentru 2025

François Bayrou / sursa foto: Wikipedia

Franţa a prezentat luni un nou guvern compus din foşti miniştri şi înalţi funcţionari publici, cu care prim-ministrul Francois Bayrou speră că poate trece prin parlament bugetul pentru 2025 şi poate preveni o adâncire a crizei ţării, relatează Reuters.

Eric Lombard, în vârstă de 66 de ani, şeful Caisse des Depots (CdC), a devenit ministru al finanţelor, lucrând cu Amélie de Montchalin în calitate de ministru al bugetului.

Trebuie să facă bugetul pe 2025

Aceştia vor trebui să înceapă să lucreze imediat cu Bayrou la adoptarea unei legi bugetare pentru 2025, după ce respingerea în Parlament a legislaţiei propuse în acest sens a dus la răsturnarea predecesorului lui Bayrou, fostul prim-ministru Michel Barnier.

Noua echipă a lui Francois Bayrou, un apropiat al preşedintelui Emmanuel Macron, a fost prezentată de Palatul Elysee luni seara, după amânări succesive, şi va fi supusă unei presiuni acute pentru a reduce un deficit care este de aşteptat să se situeze la sfârşitul anului la peste 6% din produsul intern brut.

Parlamentul este în vacanţă până la 13 ianuarie. Cu toate acestea, odată cu revenirea parlamentarilor, Bayrou şi echipa sa vor trăi, probabil zi de zi, sub ameninţarea constantă a moţiunilor de cenzură.

Preşedintele francez Emmanuel Macron speră că Bayrou poate evita voturile de neîncredere cel puţin până în iulie, când Franţa va putea organiza noi alegeri parlamentare.

Criză politică prelungită

Bayrou s-a chinuit timp de 10 zile să formeze un guvern, încercând să evite eventualele moţiuni de cenzură din partea extremei drepte şi a stângii.

Élisabeth Borne, care a demisionat din funcţia de prim-ministru în ianuarie, a devenit acum ministru al educaţiei, în timp ce fostul ministru de interne Gerard Darmanin va conduce Ministerul Justiţiei, iar la Interne rămâne Bruno Retailleau. Ministrul de externe şi pentru afaceri europene Jean-Noel Barrot a fost păstrat în funcţie, la fel şi ministrul apărării, Sebastien Lecornu.

Acesta din urmă este un „supravieţuitor”, deţinând funcţia, în contextul războiului din Ucraina, din 2022. A fost ministru al apărării în cabinetele succesive conduse de Élisabeth Borne, Gabriel Attal, Michel Barnier, iar acum, Francois Bayrou.

Franța. Sursa foto: Zoran Stojiljkovic | Dreamstime.com

Lista guvernului Bayrou

  • Élisabeth Borne, ministru de stat, ministru al educaţiei naţionale, cercetării şi învăţământului superior
  • Manuel Valls, ministru de stat, ministrul pentru teritoriile franceze de peste mări
  • Gérald Darmanin, ministru de stat, ministru al justiţiei, custode al sigiliilor
  • Bruno Retailleau, ministru de stat, ministru de interne
  • Catherine Vautrin, ministrul muncii, sănătăţii, solidarităţii şi familiei
  • Éric Lombard, ministrul economiei, finanţelor şi suveranităţii industriale şi digitale
  • Sébastien Lecornu, ministrul forţelor armate
  • Rachida Dati, ministrul culturii
  • François Rebsamen, ministrul amenajării teritoriului şi descentralizării
  • Jean-Noël Barrot, ministrul pentru Europa şi afaceri externe
  • Agnès Pannier-Runacher, ministrul pentru tranziţie ecologică, biodiversitate, silvicultură, mare şi pescuit
  • Annie Genevard, ministrul agriculturii şi suveranităţii alimentare
  • Laurent Marcangeli, ministrul acţiunii publice, funcţiei publice şi simplificării
  • Marie Barsacq, ministrul sportului, tineretului şi voluntariatului

În afară de aceşti miniştri titulari, au fost numiţi încă 20 de miniştri delegaţi, aflaţi în subordinea lor şi ocupându-se de portofolii specifice.