Francois Hollande menține misterul Primei Doamne: cu cine va merge în America luna viitoare?

Preşedintele francez a refuzat aseară, într-un discurs rostit în faţa a 600 de jurnalişti, dintre care 200 străini, să vorbească despre scandalul sexual amoros în care este implicat şi dezvăluit săptămâna trecută de o revistă mondenă.

Recunoscând, totuşi, că acesta este un moment dificil în viaţa sa, Francois Hollande a declarat presei că va oferi explicaţii cetăţenilor francezi despre presupusa sa legătură cu actriţa Julie Gayet înaintea vizitei pe care o va efectua în SUA luna viitoare.

"Am însă un principiu, probleme intime trebuie tratate în privat" a subliniat, pentru moment, liderul de la Elysee. El a adăugat, la insistenţele jurnaliştilor, că nu va da în judecată revista Closer, deşi este revoltat de dezvăluirile făcute vinerea trecută. Hollande a mai precizat că prima doamnă nu are un statut formal, ci ea se pliază pe obiceiurile protocolare ale fiecărui preşedinte. În faţa răspunsurilor austere pe această temă, presa franceză se înteba aseară cu cine va merge Hollande la Washington, cu Valerie Trierweiler, actuala consoartă internată în spital, sau cu Julie Gayet.

Încheind seria întrebărilor legate de viaţa sa privată, Hollande a dat asigurări că a fost mereu păzit, după ce fotograful revistei Closer a susţinut că preşedintele era însoţit doar de o gardă de corp în timpul escapadelor, dar că aceasta ieşea din când în când pentru a cumpăra croasante. Trei ani de austeritate

Refuzând să îşi clarifice situaţia privată, preşedintele şi-a centrat, în schimb, discursul de aseară pe chestiuni economice, în condiţiile în care Franţa străbate o perioadă dificilă. Economia s-a contractat în al treilea trimestru din 2013 iar şomajul a atins cota de 10,3 la sută. Pentru a revitaliza economia, Hollande a anunţat că, în următorii trei ani, cheltuielile bugetare trebuie reduse cu 50 de miliarde de euro. El a mai pledat pentru un "pact al responsabilităţii" prin care să fie stimulate fiscal companiile care angajează în această perioadă dificilă. „Lovită de tren” Preşedintele Franţei, Francois Hollande, i-a recunoscut joi, la Palatul Elysee, partenerei sale declarate, Valérie Trierweiler, că are o relaţie cu actriţa Julie Gayet, jurnalista începând să se simtă rău şi să fie abătută, astfel că a fost spitalizată, au afirmat surse citate de ziarul Le Parisien. Hollande i-a recunoscut partenerei sale că are o relaţie amoroasă cu Julie Gayet înainte ca revista Closer să facă această dezvăluire. Valérie Trierweiler bănuia de câteva săptămâni că partenerul ei avea o relaţie amoroasă secretă. "A fost ca şi cum Valérie ar fi fost lovită de un tren", explică una dintre prietenele sale. "Era năucită. Ea nu ignorase zvonurile care circulau la Paris de câteva săptămâni. Dar pur şi simplu a vrut să creadă că erau false. Din punctul ei de vedere, ei încă formau un cuplu", precizează prietena. După discuţia cu Hollande de la Palatul Elysee, Valerie Trierweiler a început să se simtă rău, era foarte tristă şi îi scăzuse tensiunea arterială. A fost spitalizată ca măsură preventivă, susţine Le Parisien, deşi presa americană a sugerat că Prima Doamnă a Franţei a încercat să se sinucidă.